Vis (Gabriela Mond)

Noaptea trecută am avut un vis: 
se făcea că mi-ai trimis 
cutia ta cu amintiri, Iubire. 
O cutie numai din piese de puzzle, 
fiecare piesă constituind o amintire. 
Am întors-o pe toate părțile 
mi-am amintit nopțile 
și zilele în care ne-am iubit 

Învață să faci complimente

          Cred că mulți dintre noi nu fac complimente celor din jur în ideea că, procedând astfel, recunosc faptul că persoanele pe care le complimentează le sunt superioare, lucru pe care ei nu îl pot accepta! Și atunci preferă, mai degrabă, să le adreseze o critică pentru a le coborî în ochii lor și eventual ai celor din jur. Ceea ce nu pot ei să înțeleagă este faptul că, într-o asemenea situație, tot ceea ce reușesc să facă este să scadă ei în ochii celui pe care l-au criticat și chiar a asistenței (asta dacă cei de langă ei nu sunt de aceeași teapă cu cel care critică, evident!). 

          Dar cred că cel mai dureros lucru este (atunci când ții, totuși, la persoana pe care tocmai ai criticat-o sau, mai rău, căreia i-ai aruncat niște vorbe grele) să constați că acea persoană a fost foarte impresionată de cuvintele tale și suferă mai mult decât te-ai așteptat pentru ele. De ce spun asta? Pentru că vorbele aruncate nu mai pot fi luate înapoi. Odată ce le-ai dat drumul, nu mai poți da timpul înapoi, ca să le retragi, oricât ai dori acest lucru. De aceea se spune că e mai bine să gândești de două ori și să vorbești o dată. Sau, cum spunea Ernest Hemingway: “Înainte de a vorbi, ascultă. Înainte de a reacţiona, gândeşte. Înainte de a critica, aşteaptă.” 

31 august – Ziua limbii române

          În România, Ziua limbii române se sărbătorește din 2013, la aceeași dată cu Limba Noastră cea română, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990. 
          La 27 august 1989, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională, la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii), unde se cere declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM și trecerea la grafia latină. După intense dezbateri cu oponenții din Sovietul Suprem, deputații românofoni reușesc să impună limba română ca limbă de stat și adoptarea alfabetului latin, iar pe 31 august se votează cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua de 31 august este declarată sărbătoare națională în Republica Moldova.

 Din 1994 o parte din poezia „Limba noastră” scrisă de Alexei Mateevici, reorganizată sub forma a cinci strofe de câte patru versuri, a fost aleasă ca imn naţional al Republicii Moldova. Poezia este un elogiu adus limbii române şi un îndemn pentru preţuirea ei.

Sărut (Romeo Morari)

 
când ai să-mi ieși în cale iar
să nu-mi spui nici o vorbă, doar 

să te apropii-ncet, tăcut 
să regăsim într-un sărut 

trecutul-ntreg, îmbrățișați 
uitând de noi, de toți uitați

și să rămânem astfel, duși 
ca în "Sărutul" lui Brâncuși... 

15 august - Ziua Marinei Române

          Revenirea Dobrogei la patria mamă, după aproape cinci secole de exploatare otomană, în urma războiului de independență din 1877 - 1878 (14 noiembrie 1878) a însemnat pentru poporul român ieșirea la Marea Neagră și deschiderea spre lume pe calea apelor. 

          La 15 august 1902 se serbează pentru prima dată patronul Marinei. Serbarea oficială a avut loc la Crucișătorul "Elisabeta", unde au fost prezenți toti ofițerii Diviziei de Mare. Seara au avut loc "luminații feerice, tablouri alegorice, coruri si altele". 

          Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată prin programe și manifestări cu caracter evocator, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională. 

          "Ca în fiecare an, Forțele Navale Române desfășoară activități cu specific marinărești: jocuri marinărești, expoziție de carte, prezentarea ofertei educaționale de profil — Academia Navală 'Mircea cel Bătrân', Școala de Maiștri de Marină 'Amiral Murgescu', Școala de Aplicație a Forțelor Navale). De asemenea, vom prezenta jocuri marinărești pe care populația le-a mai văzut, precum demonstrații de realizare a unor noduri marinărești sau trasul la parâmă", a declarat, pentru AGERPRES, comandor Viorel Roman, reprezentant al Forțelor Navale. 

12 august - Ziua Internaţională a Tineretului

          [Articolul cuprinde câteva cuvinte despre Ziua Internațională a Tineretului, apoi citate, bancuri și melodii despre tineri și tinerețe.]
 
        12 august a fost declarată Ziua Internațională a Tineretului de către Adunarea Generală a ONU în 1999. 

         În 2007, tinerii reprezentau 25% din populația aptă de muncă, dar în același timp 40% dintre șomeri. Pe de alta parte, tinerii se luptă și cu salarii foarte mici și nesiguranță la locul de muncă. 

           În 2015, tema propusă pentru Z. I. T. este Angajamentul civic al tinerilor. 

          Ce este tinerețea? Este o stare de spirit ce dorești să nu se mai termine; este perioada în care simți că bătrânețea e departe și nu te va ajunge niciodată, tu având o imunitate în ceea ce privește bătrânețea, bolile și chiar moartea. 

Poveste de dragoste (Dumitru Matcovschi)

Un student și o studentă,   
Vai ce melodie lentă, 
El absent și ea absentă, 
Dar prezentă dragostea. 

O poveste nu prea veche, 
Dar nici nouă prea 
Mai frumoasă decât toate 
E povestea-așa: 

A trăit-o fiecare 
Până la sfârșit 
Un student și o studentă 
S-au îndrăgostit. 

Vârsta dragostei / Apt pentru dragoste

          Mă uit în jur și observ că sunt foarte multe persoane care consideră că a trecut vârsta dragostei pentru ele. „La vârsta meaaa... eei, dacă n-am găsit eu dragostea până acum, nu mai am nici o șansă de acum încolo! M-am resemnat!” Și credeți că cei care gândesc astfel sunt persoane în pragul pensionării?! Nuuu, nici vorbă! Sunt persoane de 45-50-55 de ani, de aceea nu-mi vine să cred când le aud vorbind astfel! Poate pentru unii înseamnă mult (comparativ cu vârsta lor), dar ia gândiți-vă mai bine: oare când vom ajunge la vârsta asta nu vom mai avea nicio pretenție de la noi, de la viață în general? Nu vom mai avea niciun fel de așteptări, de speranțe? Ne vom pune cenușă în cap și vom aștepta cu stoicism sfârșitul? 

Pajul Cupidon… (Mihai Eminescu)

Pajul Cupidon, vicleanul, 
Mult e rău şi alintat, 
Cu copii se hârjoneşte, 
Iar la dame doarme-n pat. 

De lumină ca tâlharii 
Se fereşte binişor, 
Pe fereşti se suie noaptea 
Dibuind încetişor; 

Cordeluţe şi nimicuri, 
Iată toate-a lui averi… 
Darnic când nu vrei nici una 
Şi zgârcit dacă le ceri. 

Fericirea e la modă?

          Peste tot auzim propovăduindu-se despre fericire. Și mulți dintre noi, ca să fim în ton cu moda, am învățat să afișăm fericirea: imediat ce ieșim din casă ne-am și pus masca fericirii pe chip; imediat ce ne-am întors acasă și am închis ușa în spatele nostru, o și dăm jos și ne dezvăluim adevărata stare de spirit, adevărata față îngrijorată, stresată, chinuită de grijile zilei de azi și mai ales ale zilei de mâine. Acasă suntem mult mai relaxați, întrucât cu cei de lângă noi nu trebuie să mai purtăm masca pe care o purtăm “în societate”. Nu, aici putem fi noi înșine, ne putem purta așa cum simțim: dacă suntem stresați și obosiți, putem să ne descărcăm nervii pe cei de lângă noi, pentru că ei trebuie să ne suporte, nu au încotro, nu-i așa? Dacă suntem singuri, putem să lăsăm să ne privească, din oglindă, o față încruntată, chinuită de griji, enervată, că doar nu e decât reflexia noastră în oglindă, n-are rost să ne ascundem și de ea, nu? 

Știi tu vreun leac? (Popa Ines Vanda)

Nici azi n-ai înțeles? Cum să-ți aduc aminte? 
Din care constelații să știu să îți culeg, 
Alai de stele nuferi, șirag de perle sfinte, 
Să poți să mă cuprinzi cu sufletul întreg? 
Cum te-aș putea privi? Prin ce sclipiri de zare? 
Cu ce miraj de vise și rouă să-ți pictez, 
Melancolii de fluturi zâmbind pe val de mare 
Și câte punți din roze în gând să-ți colorez? 
Vioara cărui cântec ți-ar dezlega misterul,
Ce notă necântată pe strune n-a dansat?

Cu mască, fără mască

              Am citit aseară o povestire a lui Daphne du Maurier intitulată “Lentilele albastre” pe care, deși m-a intrigat foarte mult în timp ce o citeam (sau poate tocmai de aceea!), am continuat să o “înghit” filă cu filă, nerăbdătoare să ajung la finalul ei, pentru a înțelege cu adevărat ce se petrece. Despre ce e vorba? 

          O femeie suferă o operație la ochi și, după ce i se scot bandajele, e nevoită să poarte, la recomandarea medicului, o pereche de lentile albastre, pentru ca ochii să se obișnuiască treptat cu lumina puternică. I se spune că nu va fi nici o problemă, singurul lucru diferit va fi acela că nu va putea să vadă în culori, ci doar alb-negru, însă e ceva provizoriu, până va renunța la aceste lentile albastre.
          Însă, imediat după ce începe să zărească câte ceva în jur, are parte de o surpriză de proporții: toți oamenii pe care îi vede au cap de animal sau pasăre așezat pe corpul lor. Pe niciunul dintre ei nu-l mai vede ca având cap de om; rând pe rând, cei din jurul ei apar, pe trupul lor, cu cap de: vacă, pisicuță ori șarpe (cele trei infirmiere care o îngrijeau), câine din rasa terrier (medicul), oaie (sora șefă) etc. 

Aș ȋntreba (Florentin Cursaru)

L-aș ȋntreba pe soare, 
ce bucurie are 
atunci cȃnd te atinge 
cu raze de luminǎ? 

La fel și dimineața, 
cȃnd glezna ți-o sǎrutǎ 
cu picǎturi de rouǎ, 
vestind o zi seninǎ. 

Siamezii

          Dragă Clara, pentru că ești o persoană cu adevărat specială și crezi în dragoste adevărată, în suflete pereche (ca și mine, de altfel), îti voi povesti cum ne-am cunoscut eu și soțul meu. Poți scrie povestea în maniera ta și o poți posta pe blog, voi schimba numele noastre. Sper că este ok. 

          Înainte de toate o să-ți spun ceva amuzant: porecla noastră este siamezii, cred că îti dai seama de ce: nu prea putem sta mult timp unul fără celălalt, căci așa cum zicem noi, intrăm în sevraj. :)

           Aceasta este povestea noastră: Radovan și Anda.  

Bărbatul perfect și femeia perfectă

          Dacă vă uitați pe net, sunt o mulțime de site-uri care vorbesc despre calitățile pe care trebuie să le aibă bărbatul perfect/femeia perfectă (să le zicem b.p./f.p., ca să ne “alunece” ochii mai ușor pe ce este important). … sau despre defectele pe care nu trebuie să le aibă pentru a fi perfecți. Este motivul pentru care nu mi-am propus și eu același lucru. 

          Știți cum se spune: bărbații sunt atât de diferiți de femei, încât e greu de înțeles de ce ne încăpățânăm să trăim împreună! Dar, dacă tot o facem, haideți să vedem cum putem alege în așa fel încât să nu ne lovim prea mult sau prea des de aceste diferențe. 

Cât încă suntem răsărit (Silvia Bya Urlih)

                         

Aș vrea
să mă îmbrac cu tine, 
să îmi fii trup, 
sau 
inimă să-mi fii, 
să simți 
cum inima îmi bate, 
să simți 
trăirea ce-o trăiesc, 
aș vrea 
să-mi fii eșarfă albă, 
la gât o clipă să-mi adii, 
să simți 
că anii nu mă lasă 
nici o clipită să urăsc. 

Dragostea în căsnicie – acum și odinioară

          Pentru că acest subiect nu poate fi epuizat așa ușor, m-am gandit să mai scriu despre el… 

          În Biblie, căsătoria reprezenta un transfer de proprietate asupra femeii (de la tată către soț). La evreii antici căsătoria era o treabă de familie și nu existau ceremonii religioase de căsătorie. În creștinism, căsătoria este considerată sacră, dar aceasta numai de la 1184 încoace, când a avut loc Conciliul de la Verona. (conform wikipedia)

          Viața conjugală era, pe vremuri, o temniță în care femeile se stingeau în fiecare zi, încet dar sigur. Francois Mauriac vorbea despre „zăbrelele vii ale unei familii”.

Dacă tu si cu eu... (Corina Mihaela Soare)

Dacă eu şi cu tu              
Facem noi amândoi 
Dintr-un da şi un nu 
Facem viaţa în doi 

Numărând rând pe rând 
Zile multe, fierbinţi 
Fără noapte şi zi 
Stăm alături cărunţi 

Sinceritatea în dragoste

          Sinceritatea este de preferat întotdeauna minciunii, însă trebuie să cerem și să oferim sinceritate absolută partenerului de viață, sau să căutăm să spunem lucrurile mai puțin plăcute – mai rar, un pic altfel decât s-au petrecut, ori chiar deloc, pentru a nu răni persoana iubită? Până unde să mergem cu sinceritatea, în așa fel încât să nici nu doară ceea ce avem de spus, dar să nici nu lăsăm impresia că am fi niște mincinoși, pierzând, astfel, încrederea persoanei la care ținem? Cred că granița dintre aceste situații poate fi foarte subțire uneori... 

          Sinceritatea în cuplu înseamnă să nu avem niciun fel de secret față de persoana iubită, chiar dacă, astfel, devenim puțin acaparatori cu aceasta, în timp poate chiar geloși, sau să o iubim sincer, însă fără a ne simți obligați să-i divulgăm tot ce ni se întâmplă în viață? În al doilea caz, ne gândim că nu mințim, ci doar evităm să-i spunem anumite lucruri care știm că nu i-ar face plăcere... 

Reverie (Gabriela Mond)

ascult tăcerile nopții 
și freamătul depărtărilor 
mă cufund în seninul visării 
și în uitarea așteptărilor 
fredonez melancolia 
pe notele tristeții 

Greșeli în dragoste

          Cea mai mare greșeală pe care o poți face este să îți fie frică să greșești (iar acest lucru e valabil și în general, în viață, nu doar în dragoste). Aceasta pentru că, fiindu-ți teamă să nu greșești, vei ajunge să nu faci nimic, niciodată. Dacă vei sta închis în colivia pe care singur ți-ai construit-o de teamă să nu suferi vreo dezamăgire în dragoste, atunci fii mulțumit: nu vei fi dezamăgit, însă nici nu vei ajunge vreodată să cunoști dragostea! Dacă nu vei întreprinde nimic pentru a căuta dragostea, atunci cum crezi că o vei putea găsi vreodată? 

          Ți-e teamă să nu suferi din dragoste? Ți-e teamă să nu greșești? Ei bine, vestea bună este că ai tot dreptul să faci greșeli: te-ai născut pentru a le face, așa încât mai bine oferă-ți șansa să greșești, oferind dragostea ta celor pe care îi apreciezi, decât evitând să iubești pentru a nu suferi. Sau, cum se mai spune: te-ai născut pentru a fi fericit, nu perfect! 

Am legat copacii la ochi... (Marin Sorescu) / Cândva arborii aveau ochi (Ana Blandiana)

Am legat copacii la ochi... (Marin Sorescu) 

Am legat copacii la ochi 
cu-o basma verde 
și le-am spus să mă găsească. 
Și copacii m-au găsit imediat 
cu un hohot de frunze. 

Am legat păsările la ochi 
cu-o basma de nori 
și le-am spus să mă găsească. 
Și păsările m-au găsit cu un cântec. 

Momentul potrivit

          De câte ori nu ne-am gândit, înainte de a face un lucru: „Da, sigur, e o idee bună, dar nu acum, nu e momentul potrivit, mai bine să aștept până la... ”. Și momentul a trecut, poate că atunci când am amânat să facem acel lucru nu ni s-a mai părut că merită sau – din nou – că nu e momentul potrivit și mai apoi am regretat că nu l-am făcut atunci când trebuia sau chiar că nu l-am mai făcut deloc... 

          Oare de ce amânăm mereu să facem unele lucruri, să spunem anumite cuvinte, să luăm legătura cu unele persoane? Cu toții am procedat astfel și nu doar o dată în viață. Din timiditate, de teamă că vom fi greșit înțeleși ori mai știu eu din ce motiv, dar am făcut-o! Și au rămas în urmă regretele... uneori poate nici nu ne-am dat seama de acest lucru, însă momentul a trecut pe lângă noi și dus a fost! Poate că viața noastră ar fi luat o cu totul altă turnură dacă am fi avut curajul să acționăm atunci când trebuia ori am fi „prins” momentul! 

Știi … (Ella Blue)

Cum se naște Lumina? 

Iei un suflet 
Îi măsori distanța 
Dintre două gânduri 

Apoi 
Înmulțești infinitul Iubirii 
Cu zero absolut 
Unde nici secundele nu îndrăznesc să clipească 

Reciprocitatea sentimentelor

          Ei bine, cred că aceasta este indispensabilă în prietenie, însă nu și în dragoste. Nu poți fi prietenul cuiva fără ca acesta să te considere prietenul său, în schimb poți iubi pe cineva, fără ca această persoană să te iubească și ea (sigur, e cazul nefericit în dragoste, dar nu întotdeauna avem noroc…). Atunci când spui cuiva “te iubesc” - spunea Paulo Coelho - “nu aștepta întotdeauna să auzi aceleași cuvinte în schimb. Iubim pentru că avem nevoie să iubim. Fără asta, viața își pierde orice noimă, iar soarele încetează să mai strălucească.”

          Cred că ideal ar fi ca fiecare dintre noi să înceapă prin a iubi, să continue cu a iubi cu toată ființa sa, ca abia apoi să aștepte să i se înapoieze iubirea pe care a oferit-o. Din păcate, în viață se întâmplă de multe ori exact invers: începem prin a pretinde iubire și, dacă suntem mulțumiți de ceea ce primim, ne implicăm și noi afectiv în acea relație.

Necuvintele (Nichita Stănescu)

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. 
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi. 
El a întins spre mine o ramură ca un braţ. 
Eu am întins spre el braţul ca o ramură. 
El şi-a înclinat spre mine trunchiul 
ca un umăr. 
Eu mi-am înclinat spre el umărul 
ca un trunchi noduros. 
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând 
ca sângele. 
Auzeam cum se încetineşte sângele meu 
suind ca seva. 
Eu am trecut prin el. 
El a trecut prin mine. 
Eu am rămas un pom singur.
El 
un om singur.

Dragostea în căsnicie – mit sau realitate?

          Cu ceva timp în urmă discutam cu două colege despre acest subiect: căsniciile fără dragoste, subliniind faptul că, de cele mai multe ori, dragostea dispare în timp atunci când unul (sau poate chiar amândoi) nu sunt atenți să o mențină și cad în delăsare și în nepăsare față de ei înșiși și/sau față de persoana de lângă ei. Una dintre colege a spus, atunci, ceva ce ne-a lăsat cu gura căscată: că, de fapt, fericirea într-o căsnicie nu poate exista decât în absența dragostei! Cum așa?, am întrebat-o, amândouă, în același timp: cum poți spune că cineva poate fi fericit în asemenea condiții? De fapt, a intervenit ea prompt, nu poți fi fericit decât în aceste condiții! ...

Rătăcire (Corina Mihaela Soare)

Poate că m-am rătăcit spre lună 
Sau poate doar am ocolit o stea, 
Voi implora tot cerul 
Să îmi arate calea mea. 

Să te găsesc în Carul Mare 
Și să putem zbura cu el, 
În nopțile cu lună plină 
Între cuvinte și blestem. 

Nu critica!

          Mereu am fost de părere că doar transpunându-te în situația celui de lângă tine îl poți înțelege cu adevărat. Și cred că asta e valabil în orice situație, nu neapărat într-o relație de dragoste. Am primit mai demult o tăbliță de agățat pe perete, pe care este scrisă o rugăciune indiană; doar câteva cuvinte care spun atât de multe: “Indian prayer: Grant that I may not criticize my neighbor until I have walked a mile in his moccasins”. Exact ceea ce vorbeam mai sus: nu-ți critica vecinul (partenerul de viață, în situația noastră), până când nu ai mers o milă în mocasinii lui. Poate i-au rămas mici, îl strang și de aceea obosește repede și nu mai merge lângă tine așa mult sau așa repede ca odinioară; poate s-au rupt și acum îi intră pietricele care îl jenează la mers. Ideea este că nu poți înțelege de ce o persoană a acționat într-un anumit fel până nu te pui în situația acelei persoane. Făcând asta, poate vei înțelege mai bine ce simte cel pe care ai tendința să-l critici, respectiv ce sentimente i-a trezit purtarea ta în anumite situații, ce a gândit, ce și-a dorit și ce a primit, de fapt, de la tine și, văzând aceste lucruri și înțelegându-le, poate vei reuși să schimbi situația. 

Călător in iubire (Gabriela Mond)

deschid poarta spre tărâmul dorului 
cu cheia sol-itudinii 
aflată pe portativul visului 
urc tăcută pe cărarea tăcerilor 
la braț cu amintirile 
ce-mi oferă mângâiere 

sub pleoapele închise se insinuează 
imagini pline de iubire: 
respirația ta caldă 
în timpul somnului liniștit, 
o fotografie ce-ți surprinde zâmbetul