sâmbătă, 15 august 2015

15 august - Ziua Marinei Române

          Revenirea Dobrogei la patria mamă, după aproape cinci secole de exploatare otomană, în urma războiului de independență din 1877 - 1878 (14 noiembrie 1878) a însemnat pentru poporul român ieșirea la Marea Neagră și deschiderea spre lume pe calea apelor. 
          La 15 august 1902 se serbează pentru prima dată patronul Marinei. Serbarea oficială a avut loc la Crucișătorul "Elisabeta", unde au fost prezenți toti ofițerii Diviziei de Mare. Seara au avut loc "luminații feerice, tablouri alegorice, coruri si altele". 
          Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată prin programe și manifestări cu caracter evocator, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională. 
          "Ca în fiecare an, Forțele Navale Române desfășoară activități cu specific marinărești: jocuri marinărești, expoziție de carte, prezentarea ofertei educaționale de profil — Academia Navală 'Mircea cel Bătrân', Școala de Maiștri de Marină 'Amiral Murgescu', Școala de Aplicație a Forțelor Navale). De asemenea, vom prezenta jocuri marinărești pe care populația le-a mai văzut, precum demonstrații de realizare a unor noduri marinărești sau trasul la parâmă", a declarat, pentru AGERPRES, comandor Viorel Roman, reprezentant al Forțelor Navale. 

          Activitățile de promovare au fost întregite de un recital susținut de Fanfara Reprezentativă a Forțelor Navale. Aceste acțiuni vor continua în Parcul Herăstrău și sâmbătă 15 august, de Ziua Marinei, când monumentul de lângă debarcader, dedicat eroilor civili și militari din Marina Română, va fi finalizat prin aplicarea pe soclu a unei timone. 
          Anul acesta, sărbătorirea Zilei Marinei Române are loc în contextul împlinirii a 155 de ani de la crearea Marinei Militare Române Moderne de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860. 

          ... Și câteva citate legate de tema de astăzi: 
Nu poţi împiedica drumul gândurilor, întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numeşte remuşcare. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului. (Victor Hugo) 
Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corabiei; uneori o scufundă, dar fără ele corabia n-ar putea merge. (Voltaire) 
Omul imprudent e ca vaporul fără ancoră. (proverb galez) 
Ideile sunt ca vapoarele. Fac senzaţie numai cele ce se scufundă. (Valeriu Butulescu) 
O gaură mică poate scufunda un vapor mare. (Benjamin Franklin)
Apa care poartă corabia este şi cea care o înghite. (proverb arab) 
Căpitanul e ultimul care părăseşte corabia. Aşteaptă ca rechinii să se sature. (Rade Jovanovic)  
Unii oameni sunt ca acele corăbii, care doar în fundul mării îşi găsesc liniştea. (Valeriu Butulescu) 
O femeie cunoaşte faţa unui bărbat pe care îl iubeşte, la fel cum un marinar cunoaşte marea. (Balzac) 
Pe corabia căsniciei, gelosul abandonează cârma pentru a face de cart. (N. Petrescu-Redi) 
Corabia cu doi cârmaci se îneacă. (proverb romanesc) 
Nu mă tem de furtuni pentru că astfel învăţ să-mi conduc corabia. (Louisa May Alcot) 
Speranţa este ceea ce ne îndreaptă corabia vieţii către ţărmurile împlinirilor. (Adriana Yamane) 
Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor. (Sfantul Nicodim)
Hristos a înfrumuseţat suferinţa, pe care a făcut-o corabie către Dumnezeu. (Dan Puric) 
Nu trebuie ancorată corabia de o singură ancoră, nici viaţa de o singură speranţă. (Epictet) 
Uneori, omul e în situaţia lui Cortes, de a arde toate corăbiile care l-ar putea duce înapoi, ca să poată merge înainte. (Octavian Paler)
Întreabă marinarul dacă poate trăi pe uscat, întreabă pasărea dacă poate fi fericită fără aripi, întreabă inima omului dacă se poate lipsi de emoţii. (George Sand) 



* Bulă vrea neapărat să se înroleze în marină. La comisie comandantul îl întreabă: 
- Bulă, ştii să înoţi? 
La care Bulă: 
- Da’ ce, nu ieste vapor? 

* Acesta e o transcripţie a unei convorbiri radiale reale între un vas din Armata Statelor Unite şi autorităţile canadiene de coastă din Newfoundland în octombrie 1995. 
Americani: Vă rugăm, schimbaţi direcţia voastră cu 15 grade la nord cu motivul de a evita ciocnirea. 
Canadieni: Recomandăm că dvs. să schimbaţi direcţia voastra cu 15 grade la sud ca să evitam ciocnirea. 
Americani: Aici căpitanul vasului Armatei SUA. Repet: schimbaţi direcţia. 
Canadieni: Nu, repetăm: voi trebuie să schimbaţi direcţia. Americani: Aici suntem portavionul Abraham Lincoln, al doilea vas în dimensiuni al flotei Statelor Unite ale Americii în Oceanul Atlantic. Ne însoțesc trei distrugătoare, trei crucișătoare și numeroase vase de sprijin. Cer ca dvs.să vă schimbați direcția cu 15 grade la nord, sau vom lua măsuri pentru a garanta securitatea acestui vas. 
Canadieni: Suntem un far. Voi hotărâţi. 

* Maria se află într-o croazieră. E tânără şi frumoasă. Admiră frumuseţile naturii şi ţine un jurnal de călătorie. 
"Ziua întâi. Am ridicat ancora. Timpul e minunat." 
"Ziua a doua. Căpitanul navei s-a uitat lung la mine. Se pare că îi plac." 
"Ziua a treia. Căpitanul mi-a făcut o declaraţie de dragoste." 
"Ziua a patra. Mi-a spus că dacă-i resping dragostea va scufunda vasul cu 400 de călători la bord." 
"Ziua a cincea. Am salvat viaţa a 400 de oameni." 

* Nevasta unui marinar îi povesti celei mai bune prietene că a reuşit să-şi convingă bărbatul să ţină regim. După câteva săptămâni, prietena o întreabă: 
- Cum îi mai merge soţului tău? A reuşit să slăbească? 
- Bineînţeles! Ştii tatuajul pe care-l avea pe piept, reprezentând o corabie cu trei pânze? Ei, acum a devenit o bărcuţă! 

* Vasul cu excursionişti, prins de o furtună violentă, era în pericol de a se scufunda. Un tânăr care ducea o viaţă mai dezordonată e deodată cuprins de remuşcări, îngenunchează pe puntea care se clătina îngrozitor, îşi împreună mâinile şi cu ochii ridicaţi spre cer, se roagă: 
- O, te rog, salvează-ne, Doamne, salvează-ne! Dacă ne cruţi, îţi făgăduiesc să mă las de băutură, de jocurile de noroc, de înjurat... şi mai făgăduiesc... 
- Stai aşa! îl întrerupse prietena lui. Nu merge prea departe, mi se pare că văd un vas de salvare venind spre noi! 


Francesco Napoli – “Marina, Marina” 




MARINA AND THE DIAMONDS – „I'M A RUIN” 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu