sâmbătă, 27 februarie 2016

Abstract (Ella Blue)

Când ne părăsesc 
Cuvintele 

Desenăm 
Tăceri 

Eu nu prea am talent 
Desenul meu 

Seamănă mai mult 
Cu o renunțare 

miercuri, 24 februarie 2016

24 februarie – Dragobetele, sărbătoarea dragostei

          Dragobetele este patronul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele era o făptură mitică, tânăr, voinic, frumos și bun, de ziua lui organizându-se petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet. 
          Simeon Florea Marian afima că, după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează, în care „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”. 

duminică, 21 februarie 2016

21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne

          Ziua Internațională a Limbii Materne se sărbătorește în fiecare an din februarie 2000 pentru a promova diversitatea cultural-lingvistică și multilingvismul, conservarea și protecția tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii. Data de 21 februarie semnifică ziua din 1952 în care au fost uciși de poliție studenții care demonstrau pentru recunoașterea limbii lor materne - bangali - ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan (ce cuprindea pe atunci statul Bangladesh). 
          Anul 2008 a fost proclamat Anul Internațional al Limbilor deoarece, potrivit statisticilor oficiale, astăzi mai mult de jumătate dintre cele 7000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariţie. 
          „Limba este cartea de noblețe a unui neam”, spunea Vasile Alecsandri; ea ajută la construirea identității naționale și culturale a individului, nefiind un simplu instrument de comunicare sau sistem de semne și sunete. 

joi, 18 februarie 2016

O schimbare în bine

          Am observat o schimbare în modul de manifestare al oamenilor odată cu trecerea la economia de piață. Mai exact, în perioada de tristă amintire, te băteai cu ceilalți pe la cozi ca să reușești să cumperi câte ceva; vânzătorii erau foarte aroganți și disprețuitori cu cumpărătorii, pentru că ei erau cei rugați să pună bucăți mai frumoase pe cântar ori să le faciliteze cumpărarea mai rapidă a unui televizor. Acum, însă, de când există concurență, ei trebuie să convingă cumpărătorul să cumpere marfa lor și nu pe cea de la magazinul alăturat. De aici a apărut necesitatea schimbării totale a comportamentului și a modului de adresare: suntem mai prietenoși, mai atenți cu cei de lângă noi, ne adresăm altfel unii altora. 

duminică, 14 februarie 2016

Dragostea de lângă noi

          Noi, cei care ne căutăm dragostea, nici nu visăm câteodată că ea se poate ascunde atât de aproape, așteptându-ne cu nerăbdare să o descoperim. M-a impresionat această poveste adevărată, uimitoare, despre cum s-au cunoscut acești îndrăgostiți. Nu-i așa că sunt frumoși? 



joi, 11 februarie 2016

Să nu faci niciodată o femeie să plângă (Angelina Nădejde)

Să nu faci niciodată o femeie să plângă, 
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag 
Când vii acasă. 
Să nu faci niciodată o femeie să plângă 
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească; 
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti 
Cuvinte de dragoste.  

duminică, 7 februarie 2016

Oferă libertate persoanei iubite!

          Am fost învățați mereu: “Dacă îți place cineva, pune mâna pe el și ține-l strâns, nu-i mai da drumul, că altfel riști să-l pierzi!”. Asta auzim mereu în jurul nostru, iar acest sfat se dă, deopotrivă, femeilor și bărbaților, de către prieteni, rude, persoane care – cică – ne doresc binele… Nenorocirea este că, procedând astfel, o pornim de la început greșit: nu trebuie să înlănțuim pe cineva ca să stea alături de noi, ci să-i oferim libertate, altfel – mai devreme sau mai târziu – tot va pleca de lângă noi! Sună ciudat și totuși, așa se petrec lucrurile! 

marți, 2 februarie 2016

Dor de iubire (Corina Mihaela Soare)

O stea s-a aşezat în urma ta, 
Prin geam îţi urmăresc cărarea 
Şi noaptea neagră îmi alungă 
Visul întins, precum e marea. 

Să te întorci la mine tot mai sper, 
Şi luna s-o transformi în soare, 
Să mângâi gândul meu stingher 
Să-mi faci din viaţă sărbătoare. 

Cuvintele ce-ţi scriu acum, 
Le-aş transforma în vers cu doruri, 
Şi le-aş împrăştia într-un poem, 
Să mi te am, să mi te-alătur.