joi, 18 februarie 2016

O schimbare în bine

          Am observat o schimbare în modul de manifestare al oamenilor odată cu trecerea la economia de piață. Mai exact, în perioada de tristă amintire, te băteai cu ceilalți pe la cozi ca să reușești să cumperi câte ceva; vânzătorii erau foarte aroganți și disprețuitori cu cumpărătorii, pentru că ei erau cei rugați să pună bucăți mai frumoase pe cântar ori să le faciliteze cumpărarea mai rapidă a unui televizor. Acum, însă, de când există concurență, ei trebuie să convingă cumpărătorul să cumpere marfa lor și nu pe cea de la magazinul alăturat. De aici a apărut necesitatea schimbării totale a comportamentului și a modului de adresare: suntem mai prietenoși, mai atenți cu cei de lângă noi, ne adresăm altfel unii altora. 
          Unde doream să ajung? La faptul că, vrând-nevrând, în ziua de astăzi am învățat să comunicăm altfel, să ne certăm mai puțin, să ne adresăm cuvinte mai prietenoase și, încet-încet, observ că a început să existe o apropiere între oameni: deși suntem mai grăbiți decât odinioară și totul a ajuns să se desfășoare “pe repede înainte”, când se așteaptă undeva la rând, de exemplu, lumea nu se mai îmbrâncește, nu se mai ceartă, nu-și mai adresează atâtea cuvinte urâte; începem să ne comportăm mai civilizat. Iar rezultatul nu este decât de admirat: lumea parcă începe să se schimbe. 
          Și, chiar dacă s-a început cu relația vânzător-client, acum se extinde la toată societatea, pentru că începe să ne intre “în sânge” și – de ce nu – chiar să ne placă! Ne zâmbim mai des, intrăm în vorbă mai ușor și oferim sfaturi atunci când ni se cer, am ajuns chiar să facem fapte bune fără să așteptăm neapărat ceva în schimb. Bine, nu e cazul tuturor, sunt persoane care nu se vor schimba nicicând, dar, pe ansamblu, o schimbare se vede. Și asta nu poate decât să ne bucure, întrucât, așa cum spunea William Penn: “Doar o singură dată voi trece prin viață. De aceea, dacă voi putea dărui puțină blândețe, ori să fac un bine cât de mic, promit s-o fac acum, fără zăbavă, pentru că altădată nu voi mai trece pe aici”
          Așadar, haideți să fim mai prietenoși cu toți cei cu care intrăm în contact, fie că e vorba de vânzătorul de ziare de la colț, de frizerul sau de cosmeticiana la care ne-am obișnuit să mergem, sau chiar de distribuitorii de pliante cărora le deschidem ușa de la bloc. Aceasta pentru ca, atunci când ne vom uita în urmă, să nu ne fie jenă de ceea ce am făcut în anumite momente ale vieții, ci să avem cu ce ne mândri. 


          Dar gata cu seriozitatea, haideți să mai și zâmbim pe ziua de astăzi: 

* - Tata m-a învățat că e mai bine să dai decât să primești! 
  - Foarte frumos, Bulișor!, îl laudă învățătorul. Dar ce e tatăl tău? 
  - Boxer! 

* Bulişor era foarte punctual, aşa că învăţătoarea a rămas surprinsă când a întârziat. 
- Ce s-a întâmplat? 
- Am făcut o faptă bună, așa cum ne-ați învățat ieri: am ajutat o bătrânică să treacă strada. 
- Şi de ce a durat aşa de mult? 
- Pentru că nu voia să traverseze strada! 

* O doamnă şi-a pierdut poşeta în agitaţia de la cumpărături. A fost găsită de către un băieţel cinstit, care i-a returnat-o. Uitându-se în poşetă, doamna a observat: 
– Hmmm… când mi-am pierdut poşeta aveam o bancnotă de 100 de lei. Acum am 10 bancnote de 10 lei. 
Băieţelul a răspuns repede: 
– Aveţi dreptate, doamnă. Ultima dată când am găsit poşeta unei doamne, nu avea mărunţiş pentru răsplată. 

..................................................................................................................................................................

Cei care lasă în urmă nu câteva realizări majore, ci o mulțime de mici acte de bunătate, pot spune că nu au trăit de pomană.
(Charlotte Gray) 



Învață cum să fii un om mai bun ! Lecție de viață! 

Un comentariu:

  1. Suntem oare ... ? Nu cred.
    Ne găsim drumul, dar nu şi locul. Ne găsim amabilitatea, dar rar omenia. Găsim timp, dar cât pt. ce e cu adevărat important?
    Suntem nişte pendulări de-un obscen neastâmpăr, dar avem tupeul să spunem : "Ah ... de-aş putea opri timpul ... !" Nici n-am şti ce să facem cu el.

    Îmi place cum scrii.

    RăspundețiȘtergere