Se afișează postările cu eticheta ce sarbatorim astazi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ce sarbatorim astazi. Afișați toate postările

marți, 8 martie 2016

8 martie - Ziua Internaţională a Femeii

          O.N.U. a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie 1975 - Anul internațional al femeii, iar 1976-1985 a fost proclamat Deceniul O.N.U. pentru femei, punându-se problema eliminării discriminării femeii, a violenței care își face încă simțită prezența în multe părți ale lumii și asigurării unor condiții de egalitate în viața socială. Astăzi femeile au drept de vot, dreptul la proprietate, la educație, la divorț, la asistență medicală, la contracepție. 
          Ziua de 8 Martie este ziua feminității, a frumuseții, a dragostei, ziua în care femeia este sărbătorită de către copii, soți, prieteni și chiar colegi. Femeia, ființă delicată, sensibilă, este cea care dă viață și cea ai cărei umeri pot părea de stâncă pentru un bărbat.

miercuri, 24 februarie 2016

24 februarie – Dragobetele, sărbătoarea dragostei

          Dragobetele este patronul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele era o făptură mitică, tânăr, voinic, frumos și bun, de ziua lui organizându-se petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet. 
          Simeon Florea Marian afima că, după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează, în care „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”. 

duminică, 21 februarie 2016

21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne

          Ziua Internațională a Limbii Materne se sărbătorește în fiecare an din februarie 2000 pentru a promova diversitatea cultural-lingvistică și multilingvismul, conservarea și protecția tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii. Data de 21 februarie semnifică ziua din 1952 în care au fost uciși de poliție studenții care demonstrau pentru recunoașterea limbii lor materne - bangali - ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan (ce cuprindea pe atunci statul Bangladesh). 
          Anul 2008 a fost proclamat Anul Internațional al Limbilor deoarece, potrivit statisticilor oficiale, astăzi mai mult de jumătate dintre cele 7000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariţie. 
          „Limba este cartea de noblețe a unui neam”, spunea Vasile Alecsandri; ea ajută la construirea identității naționale și culturale a individului, nefiind un simplu instrument de comunicare sau sistem de semne și sunete. 

marți, 1 decembrie 2015

1 decembrie – Ziua Națională a României

(Articolul conține câteva date referitoare la Ziua Naţională a Românilor, aforisme și bancuri legate de această sărbătoare.) 

          Ziua Națională a României a fost, de-a lungul timpului, sărbătorită în data de: 
- 10 mai, între 1866-1947, în amintirea zilei în care Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite; 
- 23 august, între 1948-1989, pentru a marca ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944; 
- 1 decembrie, din 1990 și până în prezent, pentru a marca proclamarea unirii Transilavaniei şi a Banatului cu Regatul României. 

joi, 19 noiembrie 2015

19 noiembrie - Ziua Internațională a Bărbatului

          Ziua Internaţională a Bărbatului a fost stabilită în 1999, în prezent sărbătorindu-se în peste 60 de ţări. Ea nu este destinată să concureze ziua internațională a femeii, ci își dorește să promoveze modele masculine pozitive care trăiesc vieți decente, oneste, nu doar vedetele promovate de regulă de mass media, evidențiind totodată contribuţia pozitivă a bărbaţilor în societate, familie, îngrijirea copilului şi în mediul înconjurător.
          Așadar, doamnelor, să profităm de această zi și să urăm numai bine bărbaților din viața noastră!

          Iată mai jos câteva aforisme legate de bărbați...: 

* Înainte de căsătorie, o femeie trebuie să facă dragoste cu un bărbat pentru a-l ține lângă ea. După cununie, ea trebuie să îl țină lângă ea, pentru a putea să facă dragoste cu el. (Marilyn Monroe)
* Bărbatul e stâlpul casei. (proverb românesc) 
* De ziua bărbaţilor tot la femei ne gândim. (Ștefan Munteanu) 

marți, 17 noiembrie 2015

17 noiembrie - Ziua Internațională a Studenților

(Articolul conține câteva date referitoare la Ziua Internaţională a Studenților și multe bancuri legate despre studenți și studenție!) 

          În 1941, Consiliul Internaţional al Studenţilor a declarat oficial ziua de 17 noiembrie ca fiind Ziua Internaţională a Studenţilor, în memoria celor nouă studenți ucişi în 1939 și a celor peste 1200 trimişi în lagăre de concentrare, după ce au demonstrat împotriva ocupaţiei naziste din Cehoslovacia. 
          În 17 noiembrie 1973, revolta studenților greci din Atena a atins punctul culminant în momentul în care un tanc a dărâmat porțile Politehnicii blocate de studenți. 
         Tot în 17 noiembrie, dar în anul 1989, peste 15.000 de studenți slovaci au cerut ieșirea din comunism, demonstrația soldându-se cu aproximativ 600 de răniți. 

joi, 29 octombrie 2015

29 octombrie - Ziua Internațională a Internetului

(Articolul conține câteva date referitoare la Ziua Internaţională a Internetului, aforisme și bancuri legate toate de tema de astăzi - INTERNETUL.)

          Pe 29 octombrie 1969 s-a reușit pentru prima dată transmiterea unui mesaj de la un calculator la altul. S-a încercat atunci transmiterea online a două cuvinte: log in, dar după primele trei litere conexiunea a picat. Începuse însă o revoluţie. În 1971 s-au pus bazele emailului, implementându-se un sistem de comunicare ce presupunea despărţirea numelui utilizatorului de cel al computerului cu simbolul „@“. 
          Ziua Internaţională a Internetului a fost stabilită în 1973. În 1977 s-a inventat modemul pentru PC, iar în 1990 au apărut WWW-ul, HTML-ul, HTTP-ul şi URL-ul. În 1991 a apărut prima pagină Web, pentru a explica ce este World Wide Web. 

marți, 13 octombrie 2015

A doua zi de marți din octombrie - Ziua europeană a părinților

          Meseria de părinte este cea mai grea din lume și singura pentru care nu există pregătire, întrucât nimeni nu ne dă o diplomă care să ateste că știm suficient ca să putem crește un copil sănătos, fericit și dezvoltat armonios fizic și psihic; de aceea nu putem decât să ne străduim și să învățăm pas cu pas. 
          Părinții trebuie să știe că “principiile” moștenite din moși-strămoși, din categoria: bătaia e ruptă din rai, copilul trebuie sărutat doar în somn sau: unde dă mama, crește! sunt profund greșite și nu reprezintă altceva decât abuzuri asupra copiilor, aceste comportamente lăsând urme grele, copilul având toate șansele să devină un adult cu probleme, violent la rândul său cu ceilalți copii, iar mai tâziu în cuplu și cu viitorii săi copii.              
          Cât de mult se implică părinții, la ora actuală, în educația copiilor? Cum funcționează dialogul între generații sau între școală și familie? În prezent numărul familiilor despărțite, al familiilor cu dificultăți financiare, ca și numărul de copii (în prezent câteva zeci de mii) care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate este mereu în creștere. Nemaivorbind de faptul că probleme de comunicare există și în familiile în care sunt prezenți ambii părinți!      

joi, 1 octombrie 2015

1 octombrie - Ziua Internaţională a persoanelor în vârstă

(Articolul conține câteva date referitoare la ziua persoanelor în vârstă, aforisme și bancuri legate de această temă.) 

          A fost declarată de către O.N.U. în 1990 și are rolul de a accentua respectul către cei în vârstă din toate țările lumii, întrucât cei care au trecut prin greutățile vieții au o enormă experiență și pot fi buni povățuitori pentru cei tineri; de aceea este absolut necesar să fim toleranți cu oamenii în etate. 
          Speranța de viață la nivel mondial între 1950 și 2010 a crescut de la 46 la 68 de ani și se estimează că va crește la 81 de ani până la sfârșitul secolului. Până în 2050, se preconizează că numărul celor peste 60 de ani va fi mai mare decât numărul copiilor! Aceasta înseamnă că în UE, unde în prezent există patru persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană cu vârsta de minimum 65 de ani, se va ajunge în mai puțin de 40 de ani, la un raport de două persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană cu vârsta de minimum 65 de ani.

marți, 29 septembrie 2015

29 septembrie - Ziua Internațională a inimii

(Articolul conține câteva date referitoare la ziua inimii, aforisme, bancuri și o melodie legate de tema de astăzi - INIMA.) 

          Ziua Internatională a Inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, la iniţiativa World Heart Organisation, cu scopul de a informa și sensibiliza populaţia cu privire la principala cauză de deces: bolile cardiovasculare (la nivel mondial 17,3 milioane decese anual, reprezentând aproape jumătate din decesele din Europa). Principalii factorii de risc pentru bolile cardiovasculare sunt: tensiunea arterială înaltă, supraponderabilitatea, nivelul înalt al colesterolului seric, fumatul, consumul de alcool, sedentarismul.

marți, 15 septembrie 2015

15 septembrie - Ziua Internaţională a Democraţiei

(Articolul conține câteva date referitoare la sărbătorirea zilei democrației, aforisme și bancuri legate de tema de astăzi, DEMOCRAȚIA.)


       În anul 2008, Adunarea Generală O.N.U. a stabilit ca data de 15 septembrie să fie sărbătorită ca Zi Internaţională a Democraţiei, întrucât în 15 septembrie 1997 a fost adoptată Declaraţia Universală privind Democraţia. Motivul pentru care se sărbătorește această zi este faptul că, deşi democraţiile sunt caracterizate de valori comune, nu există un model unic al democraţiei, dar și pentru a spori interesul lumii asupra acestei forme de guvernământ.
          Democrația este o valoare universală care se bazează pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și alege sistemele politic, economic, social și cultural; este un drept fundamental al cetățenilor, care trebuie exercitat în condiții de libertate, egalitate, transparență și responsabilitate.

duminică, 13 septembrie 2015

13 septembrie – Ziua Pompierilor din România

(Articolul conține câteva date referitoare la sărbătorirea zilei pompierilor, aforisme, bancuri și o melodie, legate toate de tema de astăzi, POMPIERII.) 
 
          Dealul Spirii este cunoscut în prezent ca fiind amplasamentul Palatului Parlamentului; totuși, acest loc are o istorie ce nu este legată doar de această construcție. 
          Aniversarea Zilei Pompierilor din România la 13 Septembrie ofera deosebitul prilej de a readuce în memorie faptele eroice ale bravilor ostasi pompieri care, în anul 1848, deşi în inferioritate numericã, prin cutezanţã şi jerfã s-au opus cu înverşunare, prin forţa armelor, invadatorilor otomani veniţi sã înăbuşe mişcarea Revoluţionarã din 1848, punând mai presus decât propria viaţã apãrarea Revoluţiei şi a ideii naţionale. Chiar dacã a fost înãbuşitã,

miercuri, 9 septembrie 2015

9 septembrie – Ziua Internaţională a Frumuseții

(Articolul conține câteva date referitoare la sărbătorirea zilei frumuseții, aforisme, bancuri și o melodie, legate toate de tema de astăzi, FRUMUSEȚEA.)
 
          Începând din 1995, la inițiativa Comitetului Internațional al Esteticii și Cosmeticii (SIDESKO), se sărbătorește Ziua mondială a frumuseții, zi dedicată iubitorilor de frumos, în special esteticienilor, stiliștilor, designerilor, instructorilor de fitness și a tuturor celor ce lucrează în domeniul înfrumusețării. Astăzi frumusețea nu e percepută ca fiind neapărat ceva cu care te naști, ci rezultatul unei griji și atenții sporite asupra propriei imagini. Frumusețe înseamnă armonie: curățenie, informare, îngrijire, sănătate, un mod sănătos de viață și atitudine. 
          Chiar dacă se spune ca frumusețea vine din interior, se acordă o mare importanță și exteriorului, constatându-se o creștere a numărului de femei care iau cu asalt saloanele de înfrumusețare ce oferă pachete întregi de solar, manichiură, pedichiură sau masaj. Și mai nou, nici bărbații nu se lasă mai prejos, numărul celor care se îngrijesc de aspectul exterior fiind și el în creștere. Știți cum se spune: frumuseţea nu are vârstă, dar are nevoie de atenţie! 

marți, 8 septembrie 2015

8 septembrie - Ziua internaţională pentru alfabetizare

(Articolul conține câteva date legate de sărbătorirea zilei alfabetizării, aforisme, proverbe, legi ale lui Murphy și bancuri legate de alfabetizare.) 

          În 1965, UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a iniţiat "Ziua Internaţională a Alfabetizării", marcată în fiecare an la 8 septembrie. Anul acesta se împlinește, deci, o jumătate de secol de când se sărbătorește această zi, încercându-se reducerea numărului de analfabeți. 
          Alfabetizarea este una dintre cele mai mari realizări ale omenirii, dar cu toate acestea, în 11 ţări, mai mult de 50% din adulţi sunt analfabeţi; este vorba de: Benin, Burkina Faso, Ciad, Etiopia, Gambia, Guineea, Haiti, Mali, Niger, Senegal și Sierra Leone.
          România se află pe locul 56 în lume, cu o rată a alfabetizării de 97,6%. Totuși, dintre ţările membre ale Uniunii Europene, doar Grecia (cu o rată de 97,1%) şi Portugalia (94,9%) se află în urma României. 

sâmbătă, 15 august 2015

15 august - Ziua Marinei Române

          Revenirea Dobrogei la patria mamă, după aproape cinci secole de exploatare otomană, în urma războiului de independență din 1877 - 1878 (14 noiembrie 1878) a însemnat pentru poporul român ieșirea la Marea Neagră și deschiderea spre lume pe calea apelor. 
          La 15 august 1902 se serbează pentru prima dată patronul Marinei. Serbarea oficială a avut loc la Crucișătorul "Elisabeta", unde au fost prezenți toti ofițerii Diviziei de Mare. Seara au avut loc "luminații feerice, tablouri alegorice, coruri si altele". 
          Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată prin programe și manifestări cu caracter evocator, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională. 
          "Ca în fiecare an, Forțele Navale Române desfășoară activități cu specific marinărești: jocuri marinărești, expoziție de carte, prezentarea ofertei educaționale de profil — Academia Navală 'Mircea cel Bătrân', Școala de Maiștri de Marină 'Amiral Murgescu', Școala de Aplicație a Forțelor Navale). De asemenea, vom prezenta jocuri marinărești pe care populația le-a mai văzut, precum demonstrații de realizare a unor noduri marinărești sau trasul la parâmă", a declarat, pentru AGERPRES, comandor Viorel Roman, reprezentant al Forțelor Navale. 

miercuri, 12 august 2015

12 august - Ziua Internaţională a Tineretului


          [Articolul cuprinde câteva cuvinte despre Ziua Internațională a Tineretului, apoi citate, bancuri și melodii despre tineri și tinerețe.]
 
        12 august a fost declarată Ziua Internațională a Tineretului de către Adunarea Generală a ONU în 1999
         În 2007, tinerii reprezentau 25% din populația aptă de muncă, dar în același timp 40% dintre șomeri. Pe de alta parte, tinerii se luptă și cu salarii foarte mici și nesiguranță la locul de muncă. 
           În 2015, tema propusă pentru Z. I. T. este Angajamentul civic al tinerilor. 

          Ce este tinerețea? Este o stare de spirit ce dorești să nu se mai termine; este perioada în care simți că bătrânețea e departe și nu te va ajunge niciodată, tu având o imunitate în ceea ce privește bătrânețea, bolile și chiar moartea.