Citind aceste cuvinte ale lui Abraham Lincoln, mi-am amintit o întâmplare
de acum 10-12 ani, când am
auzit-o pe o colegă de servici vorbind tare, pe hol, despre mine. Eu eram în
biroul alăturat, cu ușa deschisă. Încă de la primele cuvinte mi-am dat seama că
vorbea tare tocmai pentru a o auzi eu. Fără a rosti nici un nume, mă bârfea,
dar în așa fel încât să înțeleg că era vorba despre mine, că eu eram cea pe
care o critica. La început, acest lucru m-a enervat: de ce făcea asta? Eu nu
vorbisem niciodată rău despre ea, nu o bârfisem, nu găsisem nimic care să mă
deranjeze la ea în mod deosebit și – culmea! – nici nu vedeam ce ar putea-o
deranja pe ea la mine.












