Îmi distrug dușmanii atunci când mi-i fac prieteni

Citind aceste cuvinte ale lui Abraham Lincoln, mi-am amintit o întâmplare de acum 10-12 ani, când am auzit-o pe o colegă de servici vorbind tare, pe hol, despre mine. Eu eram în biroul alăturat, cu ușa deschisă. Încă de la primele cuvinte mi-am dat seama că vorbea tare tocmai pentru a o auzi eu. Fără a rosti nici un nume, mă bârfea, dar în așa fel încât să înțeleg că era vorba despre mine, că eu eram cea pe care o critica. La început, acest lucru m-a enervat: de ce făcea asta? Eu nu vorbisem niciodată rău despre ea, nu o bârfisem, nu găsisem nimic care să mă deranjeze la ea în mod deosebit și – culmea! – nici nu vedeam ce ar putea-o deranja pe ea la mine.

          În afară de faptul că era cam bârfitoare, mie mi se părea o fată veselă, plăcută, simpatică, de aceea m-a durut și mai mult această atitudine. Și atunci mi-a venit în minte o idee: dacă pe mine nu mă deranja nimic la această fată, voi face tot posibilul ca – de acum încolo – nici pe ea să n-o deranjeze nimic la mine. În clipa următoare zâmbeam: mi-a plăcut foarte mult această idee și mi-am promis că voi acționa neîntârziat, astfel încât, în scurt timp, să obțin ceea ce mi-am propus. Nu am trecut la acțiune în ziua respectivă, ca să nu bată la ochi, dar de a doua zi am început “ofensiva”: dimineața i-am admirat rochița cu care era îmbrăcată; a fost foarte mirată, pentru că știa că o auzisem și nu se aștepta la o asemenea reacție, totuși mi-a zâmbit: oare ce femeie nu se simte flatată atunci când este admirată, și mai ales când este admirată de o altă femeie?

          Nu am mai continuat atunci: m-am întors în birou și mi-am continuat lucrul, foarte mulțumită de reacția ei și, de ce nu, încă o dată, de ideea pe care o avusesem. Spre sfârșitul programului am auzit-o vorbind cu o colegă despre poezia pe care o va recita fetița ei la serbarea de sfârșit de an. M-am băgat și eu în vorbă, am întrebat-o despre ce poezie e vorba, dacă a învățat-o ușor, i-am urat succes și i-am spus că îi țin pumnii. A căscat iar ochii mari, dar mi-a zâmbit și acum, mai larg decât prima dată; până la urmă, era vorba de copilul ei, de care era, ca orice mamă, foarte mandră. 

          În ziua următoare am întrebat-o dacă nu are poze cu fetița ei: foarte încântată, mi-a arătat imediat pozele pe care le avea în telefon… Și acesta a fost doar începutul. În timp, am ajuns să discutăm multe lucruri, mi-a povestit și despre băiatul ei, despre soț, despre problemele pe care le întâmpina la facultate, având în vedere că avea foarte puțin timp să se pregătească așa cum ar trebui; era și normal: având servici și trebuind să se ocupe de soț, doi copii și de mama cam bolnavă, nu putea să aloce prea mult timp învățăturii… 

          Revenind la cuvintele lui Lincoln, mă gândesc că acesta – ca președinte de stat – avea și prieteni și dușmani, însă eu n-am gândit niciodată că aș putea avea dușmani, cred că acesta este apanajul persoanelor aflate pe alte trepte sociale, respectiv cea mai de sus și, eventual, cea mai de jos. 

          Nu pot spune nici că am devenit prietene (pentru că prin prietenie înțeleg mult mai mult!), dar am fost foarte bune colege și ne-am înțeles cât se poate de bine în continuare. 

          Trebuie să recunosc că am fost foarte mândră de mine: mi-a plăcut felul în care am reacționat și felul în care m-am purtat; altădată probabil că aș fi ripostat verbal și rezultatul ar fi fost cu totul altul, evident. Sau aș fi făcut pe niznaiul, m-aș fi prefăcut că nu am auzit nimic, însă, în sufletul meu, aș fi fost rănită de comentariul respectiv. Așa, totul a trecut cu bine și am rămas chiar cu o amintire plăcută a felului în care s-a rezolvat situația. 

          Și nu-mi doresc decât un lucru: să am și altă dată înțelepciunea necesară ca să pot proceda la fel. 

          Să vedem acum câteva aforisme despre prieteni și dușmani: 

• E uşor să fii prieten cu cei amabili. Dar a fi prietenul celui ce se crede duşmanul tău este chintesenţa oricărei religii. Mahatma Gandhi 

• Pacea nu se face cu prietenii, ci cu duşmanii. Ithak Rabin 

• Duşmanii se recrutează dintre prieteni. Grigore Moisil 

• Prieten e omul care luptă cu duşmanii mei, nu cel care are aceiaşi prieteni cu mine. Tristan Bernard 

• Mai uşor ierţi un duşman decât un prieten. William Blake 

• Prietenii se pretind sinceri, duşmanii sunt într-adevăr. Arthur Schopenhauer  

• Mai mult trebuie să ne ferim de invidia prietenilor decât de gândul rău al duşmanilor. Publius Syrus  

• Să nu vezi în duşmanul tău decât un prieten rătăcit. Pitagora 

• Fă-i prietenului bine, ca de rău să şi-l fereşti, iar duşmanului fă-i bine, ca să poţi să-l cucereşti. Traian Dorz 

• Să mă apere Dumnezeu de prieteni; de duşmani pot să mă apăr şi singur. Voltaire  

• Îmi place să știu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. Oscar Wilde 

• O mie de prieteni e prea puţin. Un singur duşman e prea mult. proverb românesc 

… și câteva bancuri despre dușmani și prieteni: 

* Dintr-un turn de pază al unui fort din vestul sălbatic, santinela strigă: 

- Domnule căpitan, vin indienii!!! 

- Prieteni sau dușmani? întreabă căpitanul. 

- Cred că-s prieteni, că vin împreună! 

* Prietenul soţului întotdeauna este duşmanul soţiei… numai dacă nu este amantul ei. 

* - Mi-a obosit deja mâna și mă doare! 

   - N-ai idee ce sens ambiguu are această frază. 

   - Nu, n-ai înțeles, mi-am ajutat un prieten... 

   - Îți bați joc de imaginația mea! 

* Patru lucruri avem mai mult decât credem: defecte, datorii, ani şi duşmani. 

* Nu e bine să fii obligat să alegi între Rai şi Iad. Prieteni buni găseşti în ambele locuri. 

* – Domnule, eu nu dau explicaţii nimănui. 

  – De ce? 

  – Pentru că prietenii nu au nevoie, iar duşmanii, oricum, nu te cred. 

* - Voi, doctorii, sunteți buni de compătimit. Multă lume vă înjură.    

    - Da. Asta e. Sincer să fiu, avem destui dușmani pe lumea asta. 

    - Adică mai mulți decât pe lumea cealaltă?