Cei doi bărbați din viața mea

          Aveam 40 de ani și pierdusem orice speranță să-mi găsesc ursitul. Pot spune despre mine, fără a mă lăuda (că doar nu e meritul meu!), că arăt bine (văd și eu cum întorc bărbații capul după mine pe stradă!), am un statut social foarte bun (o situație materială peste medie) și… doream un bărbat pe măsură (ceream prea mult?!). 

          Văzând că nu găsesc deloc ceea ce așteptam, dar și pentru că timpul meu era foarte măsurat și nu aveam când să-mi caut bărbatul potrivit (așa e când lucrezi zi lumină!), am apelat la o agenție matrimonială. Directoarea agenției mi s-a părut foarte ok, serioasă, cu capul pe umeri, o persoană în care puteam să am încredere că mă va ajuta în această privință și care s-a implicat activ în căutarea persoanei dorite de mine. Mi-a aranjat câteva întâlniri, dar nu a mers niciuna și am început să cred că nu am noroc în această privință. M-am întâlnit inclusiv cu un om politic italian, foarte galant, cu stare materială foarte bună, înalt, frumos,
dar care părea… gol pe interior. Și ce să fac cu un tip bogat din punct de vedere material, dar sărac în sentimente? Nu asta urmăream, vroiam un om care să-mi fie aproape de suflet, care să mă iubească și pe care să simt că-l pot iubi, că-i pot oferi tot ceea ce am mai de preț în lumea asta: viața mea, dragostea mea.

          În sfârșit, într-o bună zi mă sună de la agenție și o aud pe directoare (o să-i spun în continuare pe nume: Daniela, pentru că am ajuns să ne împrietenim, după atâtea întâlniri) că-mi spune, cu bucurie în glas: acum e-acum, vino și n-o să-ți pară rău! Despre ce era vorba? Găsise un italian inteligent, simpatic, director de multinațional, care vorbește multe limbi, umblat prin lume, cult, rafinat, cu patru (!) copii mari, dintre care unii căsătoriți, la casa lor… era văduv de ceva timp, dar își dorea o soție care să-i fie alături, cu care să împărtășească tot ceea ce are mai bun în viață. Daniela a ținut însă să-mi spună că, deși el m-a plăcut de cum m-a văzut în pozele de pe site, s-a gândit imediat că ar putea fi o problemă între noi: “E o femeie minunată, dar, la cum arată și la vârsta ei, în mod sigur vrea copii! Iar eu nu-mi doresc s-o iau de la capăt…”. Când m-a întrebat asta, i-am confirmat: îmi doream foarte mult un copil, simțeam că nu sunt împlinită fără un copil, îmi vedeam viitorul gol fără un copil alături de mine! 

          Nu știu nici acum de ce ne-am întâlnit totuși, dar… am făcut-o! Ne-am plăcut de cum ne-am văzut; în ceea ce mă privește, am simțit că el era cel pe care l-am așteptat și pe care mi l-am dorit în tot acest timp și, așa cum mi-a spus și Fabrizio, același lucru a simțit și el, încă de la prima întâlnire. 

          Mi-a luat ceva timp să-l conving să facem un copil, dar acum îl avem: e îngerașul nostru, de aceea i-am și spus Angelo. Suntem foarte fericiți: eu mă simt cu adevărat împlinită pentru că am, acum, un soț care mă iubește și pe care îl iubesc enorm (cred și eu, are un suflet extraordinar!), dar și copilul pe care mi l-am dorit mereu. Iar el… știți ce i-a spus Danielei, când am invitat-o la botez? “Daniela, n-am vrut copilul ăsta, dar sunt atât de fericit că îl am…!!” Câteva cuvinte, care spun, însă, atât de multe… Știu, a luat-o de la capăt cu tot: cu creșterea copilului, cu educația, cu tot ce implică asta (griji, stres, agitație… dar și atât de multă bucurie!), dar a trecut peste toate pentru că m-a iubit și a simțit același lucru și din partea mea. Acum e fericit și consideră că a avut un noroc enorm pentru că a reușit să-și refacă viața; îl iubește extraordinar de mult pe Angelo, e sufletul lui. 

          Și acum zâmbesc când mă gândesc ce impresionată a fost Daniela când, la botez, i-a văzut pe copiii lui jucând pe muzică românească; m-a întrebat: “Au mai fost în România, așa e? Se simte asta!”. A fost o întrebare retorică, pentru că nici nu a așteptat un răspuns; a zâmbit, doar, fericită. Fericită să ne vadă pe noi fericiți și împliniți, să ne vadă așezați, la casa noastră. 

          M-am gândit atunci ce minunat trebuie să se simtă cineva care înlesnește asemenea întâlniri, care face atâția oameni fericiți! Mi-a spus că sunt foarte mulți oameni care rămân singuri tocmai pentru că sunt foarte speciali, sau au o anumită vârstă, sau o anumită stare materială (extraordinar de bună sau foarte slabă)… însă important este să aibă curaj să-și ia viața în propriile mâini și să înceapă să caute, nu doar să aștepte să fie căutați, să ia taurul de coarne, cum se zice!  

          Și acum în mod concret, ca să răspund chestiunii ridicate de tine pe blog, respectiv: cum mi-am găsit jumătatea, ei bine, m-am gândit că, dacă eu nu am timpul necesar s-o fac, să las pe altul să facă asta în locul meu. Și am ales agenția care mi s-a părut mai serioasă (după ce am făcut săpături temeinice, evident! măcar pentru asta a trebuit să-mi fac timp, pentru că de restul urmau să se ocupe cei de la agenție, nu?). Am căutat, deci, o agenție matrimoniala cu vechime mare pe piață, unde am văzut că sunt suficiente persoane înscrise (și acestea de calitate) ca să am și eu de unde să aleg (că doar am recunoscut încă de la început că sunt pretențioasă!). Cred că a contat și faptul că agenția are un site profesionist, ușor de găsit de motoarele de căutare, așa că i-am ales pe cei pe care i-am considerat eu a fi cei mai inteligenți: matrimonial.ro. În plus, au și un sediu ultracentral, așa că am ajuns ușor aici (uf, timpul nu este tocmai prietenul meu!). Și o altă parte pe care am apreciat-o foarte mult a fost faptul că nu a trebuit să mă expun aiurea pe site, să vadă toate cunoștințele mele că îmi caut disperată jumătatea, aceasta pentru că cei de la firmă au știut să-și facă treaba foarte discret. 

          Ca să n-o mai lungesc, asta doresc tuturor femeilor și bărbaților singuri: să-și găsească perechea, pentru că în viață nimic nu este mai important ca DRAGOSTEA! Poți să ai averi oricâte, să ai serviciul pe care ți l-ai dorit întotdeauna, să călătorești etc.; dacă ești singur nu te vei bucura niciodată cu adevărat de ele. Căutați, așadar, DRAGOSTEA! Nu vă mulțumiți cu orice, gândind că nu sunt șanse să găsiți ceva mai bun, pentru că urmează să vă petreceți o viață alături de acea persoană! 

          În încheiere, țin să precizez că a meritat să mă implic: acum sunt cea mai fericită femeie, alături de cei doi bărbați care reprezintă toată viața mea: Fabrizio și Angelo! 

          Cu drag pentru acest minunat blog, 

          Raluca. 

Relatarea este scrisă de Raluca și trimisă spre publicare pe blog. Mulțumiri Ralucăi pentru împărtășirea acestor momente minunate! Și... dacă vă place povestea lor, poate ne-o împărtășiți și pe a voastră... o aștept pe mail claraiubire@gmail.com.

Foto internet