Cu mască, fără mască

              Am citit aseară o povestire a lui Daphne du Maurier intitulată “Lentilele albastre” pe care, deși m-a intrigat foarte mult în timp ce o citeam (sau poate tocmai de aceea!), am continuat să o “înghit” filă cu filă, nerăbdătoare să ajung la finalul ei, pentru a înțelege cu adevărat ce se petrece. Despre ce e vorba? 

          O femeie suferă o operație la ochi și, după ce i se scot bandajele, e nevoită să poarte, la recomandarea medicului, o pereche de lentile albastre, pentru ca ochii să se obișnuiască treptat cu lumina puternică. I se spune că nu va fi nici o problemă, singurul lucru diferit va fi acela că nu va putea să vadă în culori, ci doar alb-negru, însă e ceva provizoriu, până va renunța la aceste lentile albastre.
          Însă, imediat după ce începe să zărească câte ceva în jur, are parte de o surpriză de proporții: toți oamenii pe care îi vede au cap de animal sau pasăre așezat pe corpul lor. Pe niciunul dintre ei nu-l mai vede ca având cap de om; rând pe rând, cei din jurul ei apar, pe trupul lor, cu cap de: vacă, pisicuță ori șarpe (cele trei infirmiere care o îngrijeau), câine din rasa terrier (medicul), oaie (sora șefă) etc. 

         La început crede că totul este o glumă a personalului medical, că cei din jurul ei poartă mască și este o conspirație (deși nu își dă seama care ar fi motivul pentru aceasta!), însă, cercetându-i îndeaproape pe cei care se apropie de ea, observă că nu se zărește nici o linie de demarcație între cap și gât, capul fiind dintr-o bucată cu trupul, deci nu se pune problema purtării unor măști. Și totuși, toți cei pe care îi vede în jur au cap de animal: nevăstuică, leu, mistreț, cal, broască, gorilă etc.

         

           Stresată, îngrozită, năucită, singură într-o lume a animalelor, abia așteaptă ca soțul ei să vină în vizită, pentru că el e singurul căruia simte că i se poate confesa, fără a fi luată drept nebună. Însă, din nou surpriză: soțul ei are un cap de vultur, ochi dușmănoși și un cioc însângerat. 

          După ce i se înlocuiesc lentilele albastre temporare cu cele definitive, pacienta își revine și vede acum oamenii din jur cu chipurile adevărate, umane. Discută cu medicul care a operat-o și află că lentilele pe care i le fixase apăsau pe un nerv minuscul, iar presiunea îi provocase un dezechilibru. Însă tocmai acest dezechilibru – a înțeles ea într-un final – i-a dat puterea de a distinge adevărul de falsitate, binele de rău, ajutând-o să vadă adevărata față a oamenilor. 

          
          Ei bine, nu m-am putut împiedica să nu mă gândesc, după ce am terminat de citit povestirea, cum ar arăta lumea aceasta dacă am fi nevoiți cu toții să purtăm (chiar dacă doar pentru perioade scurte) asemenea lentile care să ne arate, fără să vrem, adevăratul caracter, tot ceea ce ținem ascuns în interiorul nostru, sentimente de care ne rușinăm și pe care nu avem curajul să le lăsăm să iasă la suprafață, tocmai pentru a nu ni se vedea – de către cei din jurul nostru – adevăratul chip. Oare ne-am purta la fel unii cu alții, am întreține aceleași sentimente față de cei apropiați (și nu numai)? Sau am reflecta de două ori înainte de a acționa într-un anume fel, care nu ne-ar face cinste? Sunt convinsă că acea lume ar fi foarte diferită de cea în care trăim acum! Voi ce părere aveți? 

          Sper că am reușit să vă pun pe gânduri; haideți acum să ne relaxăm cu câteva glume care se referă și la animale, că tot a fost subiectul nostru de astăzi: 

* Rifca o întreabă pe doamna Weiss, care are o prăvălie cu gâşte: 

- Ei, ţi-ai măritat fata? 

- Încă nu. Cu fata e la fel ca şi cu marfa mea : toată lumea se uită, o pipăie şi nu cumpără. 

* Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi? (Tudor Mușatescu) 

* La zoo, soțul cu soția. Soțul zice: 

- Vezi acolo, după gratii, hipopotamul acela? Și uită-te ce GURA MAAARE are! 

- Daaa, da, văd. 

- Și vezi că TACE?! 

* Un elefant zburând cu parașuta, a căzut într-un copac înalt!! Leul când a văzut lucrul acesta, s-a dus repede să cheme toți locuitorii pădurii, ca să-i sară în ajutor elefantului!! Ursul auzind pricina, s-a grăbit să alerge în ajutor!! În timp ce alerga, îl ajunge din urmă o furnică care alerga și ea ca să salveze elefantul!! Uimit, ursul o întreabă: 

- Ei furnico, unde te duci așa de grăbită? Furnica îi răspunde ursului, maiestuos: 

- Păi ce, eu nu sunt ,,bărbat''? 

* Un ardelean, făcând o vizită în Bucureşti, nu găseşte loc la un hotel şi, disperat, apelează la o casă particulară unde răspunde o babă. 

- Maică, eu te cazez în casa mea, care este modestă. Uite, în camera asta dorm eu, iar în cealaltă Viţica mea. Te rog să alegi tu!

Ardeleanul, după o scurtă meditare, alege cu baba în cameră. Dimineaţă, plăteşte şi vrea să plece. 

Baba doreşte să-i servească un ceai şi zice: 

- Viţica, adu tu mamă ceainicul! 

Intră în cameră o tipă superbă! Ea se recomandă: 

- Viţica! 

La care, ardeleanul îi sărută mâna şi zice: 

- Boul de Ionescu… 

* - Domnule polițist ! Soția mea a ieșit aseară din casă și nu a mai venit. 

   - Vă rog să o descrieți, în ce era îmbrăcată? 

   - Ei, ca o femeie, în rochie. Cu ea mai era un câine… 

  - Ce câine? 

  - Foxterier, înălțimea 32 cm, urechea dreaptă e neagră, pe lăbuța cea stângă din spate este o pată albă, curelușa e gri, ochii negri.