Siamezii

          Dragă Clara, pentru că ești o persoană cu adevărat specială și crezi în dragoste adevărată, în suflete pereche (ca și mine, de altfel), îti voi povesti cum ne-am cunoscut eu și soțul meu. Poți scrie povestea în maniera ta și o poți posta pe blog, voi schimba numele noastre. Sper că este ok. 

          Înainte de toate o să-ți spun ceva amuzant: porecla noastră este siamezii, cred că îti dai seama de ce: nu prea putem sta mult timp unul fără celălalt, căci așa cum zicem noi, intrăm în sevraj. :)

           Aceasta este povestea noastră: Radovan și Anda.  

          Într-o frumoasă zi de vară (în vacanța mare), eu și sora mea am decis să facem o plimbare în parcul din zonă. Parcul era gol pentru că era o zi toridă. Sau mai bine zis... aproape gol. Un băiat stătea pe o bancă în mijlocul parcului. Nu l-am mai văzut niciodată în cartier, deci am presupus că ori era în vizită la cineva, ori se mutase recent. 

          Băiatul acela cu părul scurt, brunet, cu ochii căprui părea să mă privească la fel de insistent cum îl priveam și eu. Nu ne puteam opri din a ne holba unul la celălalt. Inima îmi bătea nebunește. Mă simțeam amețită, dar și foarte fericită. Deși eram foarte emoționată, am hotărât să merg să-i vorbesc băiatului misterios. 

          Ne-am apropiat de banca pe care stătea și l-am întrebat dacă pot să stau lângă el. El m-a privit o vreme lung, timp în care ochii noștri au început un dialog: parcă se întâlniseră după decenii ori milenii de căutări. Atunci pe loc am știut amândoi că suntem predestinați să fim împreună o viață. Ne-am așezat unul lângă celălalt ca să rămânem așa sper, până ce moartea ne va despărți. 

          Am aflat că băiatul se numea Radovan și tocmai se mutase din Serbia, unde plecase cu familia cu 10 ani în urmă, în speranța că acolo viața lor va fi mai bună; au revenit însă în România, căci fuseseră alungați de bombele ce cădeau peste teritoriul sârb.

          Vacanța aceea a fost momentul regăsirii noastre: la 16 ani sufletele noastre au devenit unul. 

          Radovan găsea mereu motive să mă vadă. Venea inopinat la mine acasă, căci avea atâtea să-mi spună și eu aveam atâtea să-i împărtășesc. Fiind vacanță, programul ne permitea să stăm până târziu afară. Noaptea ne împărtăseam visele, speranțele, filosofia de viată. Eram nedespărțiți. Nu mai voiam să fim nici o clipă unul fără celălalt. Ne iubeam nebunește. Simțeam că suntem împreună de o veșnicie. Adormeam gândindu-mă la el și mă trezeam cu el în gând.    

           Radovan mi-a mărturisit mai târziu că în secunda în care m-a văzut a știut că numai cu mine va putea fi fericit, împlinit. 

        După ce am terminat studiile ne-am unit destinele. Ziua căsătoriei a fost una de vis. Parcă pluteam amândoi deasupra lumii, deasupra tuturor. Soțul meu îmi spune de multe ori că ar vrea să se căsătorească zilnic cu mine, sau măcar anual. 

        Deși am trecut împreună peste greutăți, am înfruntat o mulțime de provocări pe care ni le-a aruncat viața în cale, am pierdut, am câștigat - lucruri, persoane, bani - am evoluat, ne-am spiritualizat, ne-am schimbat hainele, mașinile, casa, noi doi am rămas împreună, iar astăzi - după ce au trecut 15 ani de când ne cunoaștem - suntem la fel de îndrăgostiți unul de celălalt, ne iubim din ce în ce mai mult, abia așteptăm să terminăm munca să ne întâlnim. 

           Uneori mi se întâmplă ca în momentul în care ne întâlnim să am emoții, să simt fluturași în stomac, parcă retrăiesc la nesfârșit momentul în care ne-am întâlnit. 

          Jumătatea mea este pentru mine partea care-mi lipsea și unită cu a mea mă face întreagă. Soțul meu este tăria, curajul, răbdarea, puterea, bunătatea, noblețea, inocența, dragostea, umilința, respectul, altruismul. Este partea cea mai bună din mine. 

           În final, trebuie să îți mărturisesc faptul că eu cred cu tărie că am fost binecuvântată, căci cum altfel putea să-mi trimită Dumnezeu un dar neprețuit în persoana jumătății mele? 

           Abia aștept să citesc povestea redactată în maniera ta pe blog.

O seară superbă, dragă Clara! 

Anda. 

P.S. 1: Mi-a plăcut atât de mult povestea și chiar și felul în care a fost scrisă, încât nu am modificat nimic din ea, am publicat-o așa cum am primit-o. Sunt fericită pentru voi, iubiti siamezi, pentru felul în care v-ați găsit și pentru ceea ce simțiți încă unul pentru celălalt. E mare lucru și nu se întâlnește așa ceva la tot pasul! 

P.S. 2: Aștept cu interes (de la cititorii blogului) și alte povestiri despre cum v-ați întâlnit perechea. Puteți să o trimiteți pe mail claraiubire@gmail.com. Doresc toate cele bune cititorilor blogului! :)) 



Sursa foto:  internet