Nu critica!

          Mereu am fost de părere că doar transpunându-te în situația celui de lângă tine îl poți înțelege cu adevărat. Și cred că asta e valabil în orice situație, nu neapărat într-o relație de dragoste. Am primit mai demult o tăbliță de agățat pe perete, pe care este scrisă o rugăciune indiană; doar câteva cuvinte care spun atât de multe: “Indian prayer: Grant that I may not criticize my neighbor until I have walked a mile in his moccasins”. Exact ceea ce vorbeam mai sus: nu-ți critica vecinul (partenerul de viață, în situația noastră), până când nu ai mers o milă în mocasinii lui. Poate i-au rămas mici, îl strang și de aceea obosește repede și nu mai merge lângă tine așa mult sau așa repede ca odinioară; poate s-au rupt și acum îi intră pietricele care îl jenează la mers. Ideea este că nu poți înțelege de ce o persoană a acționat într-un anumit fel până nu te pui în situația acelei persoane. Făcând asta, poate vei înțelege mai bine ce simte cel pe care ai tendința să-l critici, respectiv ce sentimente i-a trezit purtarea ta în anumite situații, ce a gândit, ce și-a dorit și ce a primit, de fapt, de la tine și, văzând aceste lucruri și înțelegându-le, poate vei reuși să schimbi situația. 

Singuratatea in doi

             A fost o vreme cand credeai ca dragostea voastra este perfecta si va rezista tuturor incercarilor vietii? Poate ca asa era, poate nu te-ai inselat, insa, in timp, ati uitat (unul dintre voi sau chiar amandoi) sa luptati pentru a o pastra. Si atunci, intristata, dragostea s-a indepartat, intai cu pasi mici, nesiguri, apoi tot mai mari, lasand loc singuratatii in doi. 

         Dar, de fapt, cine e vinovat pentru singuratatea care s-a instalat pe nesimtite, dar sigur in cuplu? Oare nu tocmai cei care i-au permis sa se instaleze, prin faptul ca nu au facut nimic ca sa impiedice acest lucru? Cu totii ne dorim iubire, insa multi, cand o gasim, nu stim ce sa facem cu ea si sfarsim prin a o pierde, mai devreme sau mai tarziu. De ce? Pai… sa ne gandim ce am facut atunci cand, vorba ceea, cu ochii larg inchisi, am trecut pe langa dragostea care ne-a zambit: am respins iubirea si am ramas fideli singuratatii noastre! Sau, cum ar spune Ionel Teodoreanu: “Am trecut pe langa ea cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear”.