Un prieten este un dar pe care ţi-l faci ţie însuţi

          Tot mai greu reușim să ne dăm seama cu adevărat ce fel de oameni avem lângă noi. Poate pentru că, de multe ori, rămânem uimiți de ce suntem noi în stare: să facem lucruri pe care nu ne-am fi gândit niciodată că le-am putea face, să spunem cuvinte pe care nu ne-am fi imaginat vreodată că le-am putea rosti, și asta chiar față de persoane apropiate, la care ținem foarte mult… Și atunci ce putem aștepta de la alții? Credem că îi cunoaștem foarte bine, dar, dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine, cum să nu ne uimească cei de lângă noi? 

Dragoste la înălțime

(relatare trimisă de o cititoare a blogului, căreia îi mulțumesc încă o dată și pe această cale) 

          L-am cunoscut pe Cătălin în cursa Amsterdam – București; eu eram studentă la Arhitectură și mă întorceam atunci dintr-o practică, iar el făcuse o vizită unor foști colegi de facultate care se stabiliseră în Amsterdam și care-l invitaseră la ei pentru a se revedea și a depăna amintiri. 

          Eram necăjită că nu am găsit un loc la geam, mai ales că era o zi splendidă de toamnă și aș fi putut admira altfel peisajul de la fereastră... norocul meu a fost chiar în persoana lui Cătălin, care – culmea! – deși nu-și dorise loc la geam, nimerise unul chiar acolo. L-am văzut încă de când m-am așezat că este destul de reticent și se cam foiește pe scaun, dar nu mi-am dat seama care este cauza decât după ce m-a întrebat dacă nu-mi doresc un loc la fereastră. Când l-am auzit nu mi-a venit să cred: „Da, sigur, cum să nu?”, i-am zis, aproape strigând! Am crezut inițial că vrea doar să fie ...

Momentul potrivit

          De câte ori nu ne-am gândit, înainte de a face un lucru: „Da, sigur, e o idee bună, dar nu acum, nu e momentul potrivit, mai bine să aștept până la... ”. Și momentul a trecut, poate că atunci când am amânat să facem acel lucru nu ni s-a mai părut că merită sau – din nou – că nu e momentul potrivit și mai apoi am regretat că nu l-am făcut atunci când trebuia sau chiar că nu l-am mai făcut deloc... 

          Oare de ce amânăm mereu să facem unele lucruri, să spunem anumite cuvinte, să luăm legătura cu unele persoane? Cu toții am procedat astfel și nu doar o dată în viață. Din timiditate, de teamă că vom fi greșit înțeleși ori mai știu eu din ce motiv, dar am făcut-o! Și au rămas în urmă regretele... uneori poate nici nu ne-am dat seama de acest lucru, însă momentul a trecut pe lângă noi și dus a fost! Poate că viața noastră ar fi luat o cu totul altă turnură dacă am fi avut curajul să acționăm atunci când trebuia ori am fi „prins” momentul! 

Fericirea in dragoste

         Toti cautam fericirea in viata; unii o gasesc in bogatia pe care o acumuleaza, altii intr-o meserie frumoasa, care-i captiveaza si le mentine interesul viu, altii in comorile naturii, pe care le privesc cu recunostinta… insa, toti cautam, pe langa acestea, si fericirea in dragoste. 

            Părintele Pantelimon Şuşnea spunea: “Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit”. Suntem facuti pentru a darui iubire si a o primi inapoi. Ar fi - vorba ceea - ca si cum soarele ne-ar incalzi din ambele parti.

         Ati observat ca oamenii indragostiti sunt mai frumosi? Daca nu ati observat asta la voi (desi nu cred, sincer), ganditi-va la orice prieten sau prietena, cum arata inainte sa se indragosteasca si cum arata cand emana iubire in jur! Nu ati fost niciodata tentati sa-i spuneti cuiva: ...

O petrecere de pomină

         Eram colegi de cateva luni bune, dar nu ma gandisem niciodata ca am putea fi si prieteni; eram doar buni colegi si atat. Eu vedeam in el un baiat vesel, simpatic, de viata, destul de curtat de femei. Aceasta pentru ca era foarte deschis, cu simtul umorului, povestea foarte frumos si stia sa se poarte cu cei din jur, sa fie amabil si prietenos. Dar – inca o data – nu ma gandisem la Mihai ca la un prieten ori iubit!

         Era deja luna iunie si se apropia cu pasi repezi intalnirea de 10 ani de la terminarea facultatii. Eram singura de ceva timp si ma gandeam ca fostii mei colegi ma lasasera maritata atunci cand am terminat facultatea si se asteptau sa vin la intalnire cu sotul meu. Dar, intrucat nu mai tinusem legatura cu ei, erau in urma cu ceea ce se intamplase: trecuse deja un an de la divort si acum ma gandeam ca voi veni singura la intalnire, nu voi avea cu cine dansa, ma voi simti stinghera.

Dragostea, poveste straveche...

        Dragostea, eterna poveste... atat de cunoscuta si totusi, atat de noua, de fiecare data! Ati observat ca, imediat ce am trecut de prima iubire, traim sentimentul ca de-acum cunoastem dragostea si nimic nu ne mai poate surprinde ori lua pe nepregatite? Si totusi, de fiecare data cand ne indragostim, observam ceva nou in manifestarea ei, in comportamentul nostru ori in cel al iubitilor nostri; in acest sens, Heinrich Heine spunea: “Dragostea este o poveste straveche, dar care este totdeauna noua”.

         Si, ca veni vorba de poeti, Vidyapati spunea, referindu-se la acest sentiment: “De ce ma intrebi ce-i dragostea? Cum pot sa-ti explic sentimentul acela, care in fiecare clipa ia o noua infatisare?” Asa este, si nici eu nu voi incerca sa fac asta, tocmai pentru ca mereu arata altfel… am cautat doar parerea altora in aceasta privinta; si fiecare l-a asemanat cu un alt sentiment, functie de ceea ce a simtit atunci cand a fost indragostit, la randul lui.