(relatare trimisă de o cititoare a blogului, căreia îi mulțumesc încă o dată și pe această cale)
L-am cunoscut pe Cătălin în cursa Amsterdam – București; eu eram studentă la Arhitectură și mă întorceam atunci dintr-o practică, iar el făcuse o vizită unor foști colegi de facultate care se stabiliseră în Amsterdam și care-l invitaseră la ei pentru a se revedea și a depăna amintiri.
Eram necăjită că nu am găsit un loc la geam, mai ales că era o zi splendidă de toamnă și aș fi putut admira altfel peisajul de la fereastră... norocul meu a fost chiar în persoana lui Cătălin, care – culmea! – deși nu-și dorise loc la geam,
nimerise unul chiar acolo. L-am văzut încă de când m-am așezat că este destul de reticent și se cam foiește pe scaun, dar nu mi-am dat seama care este cauza decât după ce m-a întrebat dacă nu-mi doresc un loc la fereastră. Când l-am auzit nu mi-a venit să cred: „Da, sigur, cum să nu?”, i-am zis, aproape strigând! Am crezut inițial că vrea doar să fie ...
