Sinceritatea este de preferat întotdeauna minciunii, însă trebuie să cerem și să oferim sinceritate absolută partenerului de viață, sau să căutăm să spunem lucrurile mai puțin plăcute – mai rar, un pic altfel decât s-au petrecut, ori chiar deloc, pentru a nu răni persoana iubită? Până unde să mergem cu sinceritatea, în așa fel încât să nici nu doară ceea ce avem de spus, dar să nici nu lăsăm impresia că am fi niște mincinoși, pierzând, astfel, încrederea persoanei la care ținem? Cred că granița dintre aceste situații poate fi foarte subțire uneori...
Sinceritatea în cuplu înseamnă să nu avem niciun fel de secret față de persoana iubită, chiar dacă, astfel, devenim puțin acaparatori cu aceasta, în timp poate chiar geloși, sau să o iubim sincer, însă fără a ne simți obligați să-i divulgăm tot ce ni se întâmplă în viață? În al doilea caz, ne gândim că nu mințim, ci doar evităm să-i spunem anumite lucruri care știm că nu i-ar face plăcere...
