Romanţă fără muzică (Ca ne iubim) (Ion Minulescu)

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată 
E-adevărat; 
Dar cât ne vom iubi 
Nici noi nu ştim, 
Nici lumea nu va şti 
Şi nu va şti-o, poate, niciodată. 


Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată 
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux, 
Într-un amurg de toamnă, orchestrate 
În violet, 
În alb, 
În roz 
Şi-n bleu. 
Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul 
În care Nimfele de marmură privesc, 
Cu ochii-ntrebători, către peluza 
Pe care-un Zeu îsi pregăteşte arcul, 
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc. 

Şi ne-am iubit! 
Ţi-aduci aminte? 
Bluza 
Ah! Bluza ta pe sânu-ţi decoltat 
Părea un peplum de mătase, sfâşiat 
Pe sânul unei Venere ce moare! 

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie 
Că statuele-albe ne-au privit 
Cu ochi geloşi, 
Iar zeul a-mpietrit 
În mâna cu-o săgeată-otrăvitoare! 

Şi ne-am iubit, 
Şi-azi toata lumea ştie 
Că ne iubim. 
Dar cât ne vom iubi 
Nici noi nu ştim, 
Nici lumea nu va şti!