Momentul potrivit

          De câte ori nu ne-am gândit, înainte de a face un lucru: „Da, sigur, e o idee bună, dar nu acum, nu e momentul potrivit, mai bine să aștept până la... ”. Și momentul a trecut, poate că atunci când am amânat să facem acel lucru nu ni s-a mai părut că merită sau – din nou – că nu e momentul potrivit și mai apoi am regretat că nu l-am făcut atunci când trebuia sau chiar că nu l-am mai făcut deloc... 

          Oare de ce amânăm mereu să facem unele lucruri, să spunem anumite cuvinte, să luăm legătura cu unele persoane? Cu toții am procedat astfel și nu doar o dată în viață. Din timiditate, de teamă că vom fi greșit înțeleși ori mai știu eu din ce motiv, dar am făcut-o! Și au rămas în urmă regretele... uneori poate nici nu ne-am dat seama de acest lucru, însă momentul a trecut pe lângă noi și dus a fost! Poate că viața noastră ar fi luat o cu totul altă turnură dacă am fi avut curajul să acționăm atunci când trebuia ori am fi „prins” momentul! 

Știi … (Ella Blue)

Cum se naște Lumina? 

Iei un suflet 
Îi măsori distanța 
Dintre două gânduri 

Apoi 
Înmulțești infinitul Iubirii 
Cu zero absolut 
Unde nici secundele nu îndrăznesc să clipească 

Reciprocitatea sentimentelor

          Ei bine, cred că aceasta este indispensabilă în prietenie, însă nu și în dragoste. Nu poți fi prietenul cuiva fără ca acesta să te considere prietenul său, în schimb poți iubi pe cineva, fără ca această persoană să te iubească și ea (sigur, e cazul nefericit în dragoste, dar nu întotdeauna avem noroc…). Atunci când spui cuiva “te iubesc” - spunea Paulo Coelho - “nu aștepta întotdeauna să auzi aceleași cuvinte în schimb. Iubim pentru că avem nevoie să iubim. Fără asta, viața își pierde orice noimă, iar soarele încetează să mai strălucească.”

          Cred că ideal ar fi ca fiecare dintre noi să înceapă prin a iubi, să continue cu a iubi cu toată ființa sa, ca abia apoi să aștepte să i se înapoieze iubirea pe care a oferit-o. Din păcate, în viață se întâmplă de multe ori exact invers: începem prin a pretinde iubire și, dacă suntem mulțumiți de ceea ce primim, ne implicăm și noi afectiv în acea relație.

Necuvintele (Nichita Stănescu)

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. 
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi. 
El a întins spre mine o ramură ca un braţ. 
Eu am întins spre el braţul ca o ramură. 
El şi-a înclinat spre mine trunchiul 
ca un umăr. 
Eu mi-am înclinat spre el umărul 
ca un trunchi noduros. 
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând 
ca sângele. 
Auzeam cum se încetineşte sângele meu 
suind ca seva. 
Eu am trecut prin el. 
El a trecut prin mine. 
Eu am rămas un pom singur.
El 
un om singur.

Dragostea în căsnicie – mit sau realitate?

          Cu ceva timp în urmă discutam cu două colege despre acest subiect: căsniciile fără dragoste, subliniind faptul că, de cele mai multe ori, dragostea dispare în timp atunci când unul (sau poate chiar amândoi) nu sunt atenți să o mențină și cad în delăsare și în nepăsare față de ei înșiși și/sau față de persoana de lângă ei. Una dintre colege a spus, atunci, ceva ce ne-a lăsat cu gura căscată: că, de fapt, fericirea într-o căsnicie nu poate exista decât în absența dragostei! Cum așa?, am întrebat-o, amândouă, în același timp: cum poți spune că cineva poate fi fericit în asemenea condiții? De fapt, a intervenit ea prompt, nu poți fi fericit decât în aceste condiții! ...

Rătăcire (Corina Mihaela Soare)

Poate că m-am rătăcit spre lună 
Sau poate doar am ocolit o stea, 
Voi implora tot cerul 
Să îmi arate calea mea. 

Să te găsesc în Carul Mare 
Și să putem zbura cu el, 
În nopțile cu lună plină 
Între cuvinte și blestem. 

Nu critica!

          Mereu am fost de părere că doar transpunându-te în situația celui de lângă tine îl poți înțelege cu adevărat. Și cred că asta e valabil în orice situație, nu neapărat într-o relație de dragoste. Am primit mai demult o tăbliță de agățat pe perete, pe care este scrisă o rugăciune indiană; doar câteva cuvinte care spun atât de multe: “Indian prayer: Grant that I may not criticize my neighbor until I have walked a mile in his moccasins”. Exact ceea ce vorbeam mai sus: nu-ți critica vecinul (partenerul de viață, în situația noastră), până când nu ai mers o milă în mocasinii lui. Poate i-au rămas mici, îl strang și de aceea obosește repede și nu mai merge lângă tine așa mult sau așa repede ca odinioară; poate s-au rupt și acum îi intră pietricele care îl jenează la mers. Ideea este că nu poți înțelege de ce o persoană a acționat într-un anumit fel până nu te pui în situația acelei persoane. Făcând asta, poate vei înțelege mai bine ce simte cel pe care ai tendința să-l critici, respectiv ce sentimente i-a trezit purtarea ta în anumite situații, ce a gândit, ce și-a dorit și ce a primit, de fapt, de la tine și, văzând aceste lucruri și înțelegându-le, poate vei reuși să schimbi situația. 

Călător in iubire (Gabriela Mond)

deschid poarta spre tărâmul dorului 
cu cheia sol-itudinii 
aflată pe portativul visului 
urc tăcută pe cărarea tăcerilor 
la braț cu amintirile 
ce-mi oferă mângâiere 

sub pleoapele închise se insinuează 
imagini pline de iubire: 
respirația ta caldă 
în timpul somnului liniștit, 
o fotografie ce-ți surprinde zâmbetul