Un zâmbet, o floare, o rază de soare…

          Zâmbim atunci când suntem fericiți, iar zâmbetul ne face să ne simțim și mai fericiți, e ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale, mărindu-se la fiecare rotire. 

          Ați încercat vreodată să dăruiți un zâmbet cuiva care vi s-a părut că ar avea nevoie de așa ceva? Ați văzut vreodată, pe stradă, într-un magazin, oriunde, un chip brăzdat, în clipa aceea, de ridurile conferite de o îngrijorare care se citea cu ușurință pe față? Data viitoare când veți întâlni așa ceva, faceți această experiență: oferiți un zâmbet sincer, din toată inima, acelui chip îngrijorat. Nici nu vă imaginați cât va însemna zâmbetul vostru pentru acea persoană care, poate, e singură, poate simte o mare teamă, un mare stres și care are nevoie de un suflet alături… iar zâmbetul pe care-l va primi va fi un dar extraordinar. Poate pentru voi nu va însemna mare lucru, dar e posibil ca persoana aceea să nu-l uite niciodată. Chipul vostru, pe care l-a zărit doar o clipă, îi va pieri rapid din minte, dar zâmbetul acela și-l va aminti mereu… poate va trece mai departe cu inima mai deschisă și va zâmbi și ea, la rândul ei, următorului întâlnit în cale, chiar fără să-și dea seama de asta, fără să-și propună acest lucru; persoana căreia îi va zâmbi va culege zâmbetul său și îl va transmite și ea mai departe și tot așa…

          Învățați să lăsați pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiți aproapelui, este darul pe care-l oferiți întregului Univers, spunea Octavian Paler. 

          Așa este și cu dragostea: dacă o dăruim celor din jur, o vom primi înapoi, sub nenumărate forme și culori, de la persoane de la care ne așteptăm mai mult sau mai puțin… să dăruim, deci, celor din jur ceea ce dorim să primim și noi, la rândul nostru: un zâmbet, o floare, o rază de soare, un zgomot de-aripă, un cântec de-o clipă (mai tineți minte cântecul? Dacă da, derulați mai jos și ascultați-l în timp ce citiți mai departe!). 

          “Zâmbetele sunt sărutările sufletului”, spunea scriitorul american Minna Thomas Antrim. E suficient să-i zâmbim unei persoane încruntate și sufletele noastre vor fi cele care se vor săruta… 

             

         Să zâmbim, deci: 

* Ion catre Maria: 

- Marie, ești ca un nor! 

Maria, cu zâmbetul pe buze: 

- Alb și pufos ? 

Ion: 

- Nu, dar atunci când pleci, parcă mi se luminează ziua... 

* Eram la facultate, deja începuse ora de vreo 15 minute când intră o colegă de clasă, un pic ciufulită, cu ochii semi închiși și un mers nu prea sigur, se vedea că avusese o noapte furtunoasă. Desigur, profesorul indignat de o asemenea apariție, apropo, era destul de dur și avea în jur de 40 de ani, i se adresează: 

– Domnișoară, de ce ai întârziat? 

Și în loc de binecunoscutele răspunsuri: “Mă scuzați, am venit de la țară” sau “Mi-a murit bunica” ori alt răspuns banal folosit de studenți, ea îl țintuiește cu o privire puțin tulbure, zâmbește dulce și trântește: 

– Dragule, de ce nu m-ai trezit și pe mine când ai plecat? 

 

Mihai Constantinescu - Un zâmbet, o floare