O simfonie de sentimente

         Acum patru ani, fratele meu si-a deschis o firma. Era foarte ocupat, avea o multime de treburi de facut, in special pe calculator. M-am oferit sa-l ajut sa-si puna in ordine toate datele; am fost la el la sediu si ne-am apucat de treaba, cu mult spor. Asta, pana a sunat soneria; chemase pe cineva sa-l ajute cu programul pe care-l folosea. Ei bine, daca pana atunci totul mersese ca pe roate, dupa ce a intrat Sorin pe usa, s-a zis cu concentrarea mea! Mi-a placut de cum l-am vazut! Parca mi-era si ciuda; simteam ca se vede asta pe chipul meu, ca se simte in vocea mea, parca toata fiinta mea tipa in gura mare ca-l plac! Eram constienta de asta, dar nu eram in stare sa fac nimic ca sa nu mai fie atat de evident ca-mi place. Cand a trecut pe langa mine, am simtit cum aerul din incapere era impregnat de mireasma trupului, dar mai ales a sufletului sau. 

         N-am zis nimic in afara de un “Buna” sec si atat. Si chiar dupa ce am inchis gura am avut sentimentul ca a putut “citi” in vocea mea tot ce simtisem eu in acele clipe. Imi venea sa intru sub birou de rusine! Tin sa precizez ca, la acea vreme, eram o fata extraordinar de timida si de retrasa (spun asta pentru ca cine ma cunoaste n-ar mai putea spune, acum, acest lucru despre mine). 

         S-a apucat de treaba, i-a facut niste modificari in program, fratele meu statea langa el si-i spunea ce are nevoie, iar eu imi faceam de lucru prin incapere, tragand cu ochiul spre cel care imi furase deja inima si care nici macar nu stiam daca este singur sau e deja “dat”, “promis” sau mai stiu eu cum sa ma exprim!  

         Cand au facut o pauza, am observat ca Sorin ma cauta si el din priviri; si-a luat inima in dinti si m-a intrebat despre una-alta, apoi mi-a povestit cate ceva despre el, iar din ceea ce-mi spunea imi dadeam seama, incet-incet, ca si el este la fel de atras de mine. Si, dintr-o data, am simtit cum totul in jur era o simfonie de sentimente; daca exista dragoste la prima vedere, atunci stiu ce aer respiri in momentul in care o intalnesti, ce culori percepi, ce cor al ingerilor auzi in acele momente! 

         Cand s-a intors la calculator, m-am simtit… cum sa spun? Eram si trista, pentru ca nu mai era langa mine, dar si bucuroasa, pentru ca-mi dadusem seama ca si el ma place. 

         Seara, dupa ce au terminat, s-a oferit sa ma conduca acasa. Am stat de vorba pe drum, m-a invitat la o pizza si ne-am despartit tarziu in noapte; nu ne induram sa ne spunem “la revedere”. Ne vedeam pentru prima data si totusi aveam senzatia ca ne stim de la inceputul lumii, iar acum nu facem decat sa ne reamintim acest lucru, sa-l descoperim tot mai mult in fiecare gest, in fiecare vorba a celuilalt. 

          Poate pare putin desuet ceea ce spun acum, dar este doar o timida transpunere in cuvinte a ceea ce am simtit in acea zi. 

         Nu pot decat sa doresc tuturor sa aiba parte de asemenea intalniri si asemenea sentimente; e magnific! 





Mentionez ca aceasta povestire a fost scrisa de Mihaela si trimisa spre publicare pe blog. Multumiri Mihaelei pentru impartasirea sentimentelor traite!
Cei care doresc sa ne incante, povestindu-ne cum si-au cunoscut jumatatea, o pot face trimitand povestea lor pe claraiubire@gmail.com. Atat eu, cat si cititorii blogului asteptam cu nerabdare sa ne impartasiti experientele minunate pe care le-ati trait atunci cand v-ati indragostit!




Sursa foto:  internet