Tu ești albastrul meu de Voroneț În care îmi găsesc ades seninul,
Cum își găsește strugurele vinul
Și brațu-n rugăciune sfânt aminul.
Tu ești poemul meu încă nescris
Cuvintele de duh le țin ascunse,
De un vârtej să nu îmi fie smulse
Și-n hohote de lacrimi plânse.
Tu ești venit din alte emisfere
Sortit să-mi dai lumină și putere,
Desparți în două muntele de mare
Când țipătul tăcerii rău mă doare.
