Eu toamnei te aseamăn tot mai mult... ca șoapta ei, eu glasul ți-l ascult:
ai vocea clară ca o dimineață;
te-nvălui în mister ca seara-n ceață;
ai izbucniri șăgalnice, cochete
și-n zâmbet - lume-ntreagă de regrete;
ai stropi de rouă ce-i ascunzi sub pleoapă
și ochii tăi în depărtări se-ngroapă;
ai nostalgii ca în amurguri, seara
și te-nfiori ca sub arcuș - vioara;
mă amețești ca vinul din podgorii
și-apoi te duci ca-n vântul serii - norii...
... și mă întreb mereu: care e doamna
care mă fascinează: tu sau toamna?
