Un mail norocos

O prietena de-a mea mi-a povestit, mai demult, cum si-a cunoscut iubitul, pe Adrian. Si, pentru ca mi-a placut foarte mult povestirea si e plina de umor – asa ca ea – i-am cerut voie sa o public pe blog. Deci, in mare, asta este (scrisa de mine la persoana I-a singular):

         Sunt o persoana nu tocmai indrazneata si poate de aceea am ales aceasta cale de a cunoaste pe cineva: mi-am zis ca, daca eu nu am curajul sa abordez pe cineva, macar sa las pe altul sa o faca. Si atunci am apelat la o agentie matrimoniala… am ales-o pe aceasta pentru ca am observat ca are destula experienta in domeniu. Dar am facut-o cu inima cat un purice, recunosc. 

         Si, in ziua in care am primit un e-mail de la agentie in care mi se spunea: “Sunteti cautata de catre un domn din Romania pe nume Adrian 170869. Il gasiti in baza noastra de date la acest nume. Va rugam sa ne spuneti daca va intereseaza sa il intalniti”, am simtit ca-mi bate inima ca in cantecul acela: bum, budi-bum, budi-bum, budi-bum… (O, da, am cautat special pentru aceasta relatare mailul pe care l-am primit! Exact asa suna!) 

         Recunosc, mi-a placut de cum am vazut pozele de pe site si, cand am mai citit si cele scrise despre el, parca mi-a placut si mai mult! I-am raspuns imediat secretarei ca as vrea sa-l intalnesc si peste doua zile ne-am si vazut la firma. Cred ca a fost un “coup de foudre”, vorba francezului, ne-am placut de cum ne-am vazut: asta am simtit eu si asta am vazut si in privirea lui. Mi-amintesc ce am gandit in acea clipa de parca ar fi fost ieri: “Doamne, ce bine ca mi-a oferit un scaun, ca simt cum mi s-au inmuiat picioarele! Si… ce bine ca e cineva care sa ne ajute in conversatie, ca m-am blocat complet, am inceput sa ma balbai deja!” 

         Ce mai incoace-incolo, ne-am placut din prima clipa. Dar eu sunt mai catolica decat papa - stiu, aici n-o sa las o impresie prea buna, dar daca tot nu ma stie nimeni pe aici (!), pot macar sa povestesc cu sinceritate tot ce s-a petrecut - asa incat am vrut sa ma asigur ca el e cel pe care mi l-am dorit. Deci, atunci cand m-a intrebat daca am copii, i-am spus ca am, dar mi-a fost teama sa scriu asta in prezentarea mea… mi-a spus ca nu-l deranjeaza, ca si el are o fata. Da, dar el scrisese asta, citisem in baza de date a agentiei si stiam acest lucru cand venisem la intalnire. Mi-a zambit si mi-a spus din nou ca nu e nici o problema. M-a intrebat cate ceva despre ei, i-am dat o multime de amanunte (si acum zambesc, cand ma gandesc la asta!) si am trecut la alte subiecte. 

         Pot sa spun cu mana pe inima (si acelasi lucru il pot confirma toti cunoscutii mei) ca nu sunt o mincinoasa, dar, pe de o parte pentru ca m-a amuzat felul in care a reactionat si, pe de alta parte, pentru ca nu am dorit sa-l invit la mine prea curand (era, totusi, un necunoscut!), am mai lansat o bomba: copiii sunt in grija bunicii mele! Iar, cand m-a intrebat: “Si te duci sa-i iei acum de la bunica ta? Vrei sa te conduc?”, i-am raspuns cu nonsalanta si cu un zambet in coltul gurii: “Nu e cazul, bunica sta la mine, ca sa aiba grija de ei in permanenta.” L-am vazut cum a inghitit in sec si m-am intrebat in clipa aceea daca nu am exagerat prea mult… Dar a continuat sa ma caute, sa-mi dea intalniri si, cunoscandu-l mai bine, mi-am dat seama ca nu am de ce sa ma tem si… intr-o buna zi i-am facut disparuti si pe copii si pe bunica! M-a amuzat reactia lui: “Nu stiam ce sa mai cred: ce scria pe site, in prezentarea ta, sau ceea ce mi-ai povestit dupa ce ne-am intalnit?” Aha, deci, intr-un fel, banuise ceva, dar oricum reactionase bine, zic eu… Am ras amandoi si am rasuflat usurati amandoi: totul devenise mult mai simplu acum! 

          Cam astea au fost “aventurile” noastre de inceput; acum traim altele… ca asa e frumos, ca viata sa-ti ofere mereu lucruri noi, nu? Cel putin asta e parerea mea! Oricum, putem spune cu mana pe inima ca, nu doar ca nu am regretat nicio clipa, niciunul dintre noi, modalitatea pe care am ales-o de a ne cunoaste, dar chiar ne-am felicitat ca am ales-o pe aceasta, pentru ca altfel nu cred ca am fi ajuns sa ne cunoastem. Si ar fi fost pacat… 




Sursa foto:  internet