Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovați,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.
luni, 18 iulie 2016
vineri, 3 iunie 2016
Gândește. Încă nu e ilegal.
... Nu e ilegal, altfel am gândi cu toții! Dar așa... ce haz are? Mai bine lăsăm pe alții s-o facă în locul nostru, nu?
„Nu mă gândesc niciodată la viitor. Oricum vine destul de repede”, spunea Albert Einstein.
Nu te gândi la viitor; el oricum vine, și câteodată parcă prea repede! Gândește-te însă cum să-ți construiești prezentul, în așa fel încât să ai un viitor frumos! Pentru ca atunci când, în viitor, te vei gândi la trecut, să o faci zâmbind, simțind că ai făcut ceva în viață, lucruri de care să-ți amintești cu plăcere și pe care să le povestești cu drag urmașilor, la gura sobei.
Știți cum se spune: când stai în tăcere, în realitate te gândești la foarte multe lucruri… Sigur că da, dar de ce să stai în tăcere, ce haz are? De ce să stai singur, doar cu tine însuți și să-ți bați capul cu una sau cu alta, când poți să te întâlnești cu prietenii la o bere și să discutați vrute și nevrute, apoi să te duci la culcare, relaxat? Cui îi place să gândească? Din păcate…
joi, 28 aprilie 2016
Fă-mă, Doamne, floare albă! (Floriana Turculeanu)
marți, 15 martie 2016
Un zâmbet, o floare, o rază de soare…
Zâmbim atunci când suntem fericiți, iar zâmbetul ne face să ne simțim și mai fericiți, e ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale, mărindu-se la fiecare rotire.
Ați încercat vreodată să dăruiți un zâmbet cuiva care vi s-a părut că ar avea nevoie de așa ceva? Ați văzut vreodată, pe stradă, într-un magazin, oriunde, un chip brăzdat, în clipa aceea, de ridurile conferite de o îngrijorare care se citea cu ușurință pe față? Data viitoare când veți întâlni așa ceva, faceți această experiență: oferiți un zâmbet sincer, din toată inima, acelui chip îngrijorat. Nici nu vă imaginați cât va însemna zâmbetul vostru pentru acea persoană care, poate, e singură, poate simte o mare teamă, un mare stres și care are nevoie de un suflet alături… iar zâmbetul pe care-l va primi va fi un dar extraordinar. Poate pentru voi nu va însemna mare lucru, dar e posibil ca persoana aceea să nu-l uite niciodată. Chipul vostru, pe care l-a zărit doar o clipă, îi va pieri rapid din minte, dar zâmbetul acela și-l va aminti mereu… poate va trece mai departe cu inima mai deschisă și va zâmbi și ea, la rândul ei, următorului întâlnit în cale, chiar fără să-și dea seama de asta, fără să-și propună acest lucru; persoana căreia îi va zâmbi va culege zâmbetul său și îl va transmite și ea mai departe și tot așa…
marți, 8 martie 2016
8 martie - Ziua Internaţională a Femeii
O.N.U. a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie 1975 - Anul internațional al femeii, iar 1976-1985 a fost proclamat Deceniul O.N.U. pentru femei, punându-se problema eliminării discriminării femeii, a violenței care își face încă simțită prezența în multe părți ale lumii și asigurării unor condiții de egalitate în viața socială. Astăzi femeile au drept de vot, dreptul la proprietate, la educație, la divorț, la asistență medicală, la contracepție.
Ziua de 8 Martie este ziua feminității, a frumuseții, a dragostei, ziua în care femeia este sărbătorită de către copii, soți, prieteni și chiar colegi. Femeia, ființă delicată, sensibilă, este cea care dă viață și cea ai cărei umeri pot părea de stâncă pentru un bărbat.
luni, 7 martie 2016
Îţi mulţumesc, iubită mamă! (Marian Malciu)
miercuri, 2 martie 2016
În căutarea jumătăţii
“A iubi înseamnă căutarea jumătăţii întregului din care ai făcut cândva parte”. Când dădea această definiție a iubirii, Platon se referea la faptul că, la începutul creației, toți oamenii erau un întreg, astfel că fiecare om avea două capete, patru brațe, patru picioare, patru urechi și fiecare avea ambele organe sexuale, masculine și feminine, într-un cuvant erau ființe androgine. În “Unsprezece minute”, Coelho povestește că această ființă avea “un singur trup și un gât, dar capul avea două fețe, fiecare privind în altă direcție. Era ca și cum două făpturi ar fi fost lipite spate-n spate.”
Duiliu Zamfirescu explica și el, în “Comăneștenii”, cum arătau aceste ființe de demult: aveau un trunchi rotund, care stătea pe patru brațe și un cap cu două fețe; când alergau, se duceau de-a roata.
sâmbătă, 27 februarie 2016
Abstract (Ella Blue)
miercuri, 24 februarie 2016
24 februarie – Dragobetele, sărbătoarea dragostei
Dragobetele este patronul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele era o făptură mitică, tânăr, voinic, frumos și bun, de ziua lui organizându-se petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet.
Simeon Florea Marian afima că, după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează, în care „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.
duminică, 21 februarie 2016
21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne
Ziua Internațională a Limbii Materne se sărbătorește în fiecare an din februarie 2000 pentru a promova diversitatea cultural-lingvistică și multilingvismul, conservarea și protecția tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii. Data de 21 februarie semnifică ziua din 1952 în care au fost uciși de poliție studenții care demonstrau pentru recunoașterea limbii lor materne - bangali - ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan (ce cuprindea pe atunci statul Bangladesh).
Anul 2008 a fost proclamat Anul Internațional al Limbilor deoarece, potrivit statisticilor oficiale, astăzi mai mult de jumătate dintre cele 7000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariţie.
„Limba este cartea de noblețe a unui neam”, spunea Vasile Alecsandri; ea ajută la construirea identității naționale și culturale a individului, nefiind un simplu instrument de comunicare sau sistem de semne și sunete.
joi, 18 februarie 2016
O schimbare în bine
Am observat o schimbare în modul de manifestare al oamenilor odată cu trecerea la economia de piață. Mai exact, în perioada de tristă amintire, te băteai cu ceilalți pe la cozi ca să reușești să cumperi câte ceva; vânzătorii erau foarte aroganți și disprețuitori cu cumpărătorii, pentru că ei erau cei rugați să pună bucăți mai frumoase pe cântar ori să le faciliteze cumpărarea mai rapidă a unui televizor. Acum, însă, de când există concurență, ei trebuie să convingă cumpărătorul să cumpere marfa lor și nu pe cea de la magazinul alăturat. De aici a apărut necesitatea schimbării totale a comportamentului și a modului de adresare: suntem mai prietenoși, mai atenți cu cei de lângă noi, ne adresăm altfel unii altora.
duminică, 14 februarie 2016
Dragostea de lângă noi
joi, 11 februarie 2016
Să nu faci niciodată o femeie să plângă (Angelina Nădejde)
duminică, 7 februarie 2016
Oferă libertate persoanei iubite!
Am fost învățați mereu: “Dacă îți place cineva, pune mâna pe el și ține-l strâns, nu-i mai da drumul, că altfel riști să-l pierzi!”. Asta auzim mereu în jurul nostru, iar acest sfat se dă, deopotrivă, femeilor și bărbaților, de către prieteni, rude, persoane care – cică – ne doresc binele… Nenorocirea este că, procedând astfel, o pornim de la început greșit: nu trebuie să înlănțuim pe cineva ca să stea alături de noi, ci să-i oferim libertate, altfel – mai devreme sau mai târziu – tot va pleca de lângă noi! Sună ciudat și totuși, așa se petrec lucrurile!
marți, 2 februarie 2016
Dor de iubire (Corina Mihaela Soare)
O stea s-a aşezat în urma ta,
Prin geam îţi urmăresc cărarea
Şi noaptea neagră îmi alungă
Visul întins, precum e marea.
Să te întorci la mine tot mai sper,
Şi luna s-o transformi în soare,
Să mângâi gândul meu stingher
Să-mi faci din viaţă sărbătoare.
Cuvintele ce-ţi scriu acum,
Le-aş transforma în vers cu doruri,
Şi le-aş împrăştia într-un poem,
Să mi te am, să mi te-alătur.
Prin geam îţi urmăresc cărarea
Şi noaptea neagră îmi alungă
Visul întins, precum e marea.
Să te întorci la mine tot mai sper,
Şi luna s-o transformi în soare,
Să mângâi gândul meu stingher
Să-mi faci din viaţă sărbătoare.
Cuvintele ce-ţi scriu acum,
Le-aş transforma în vers cu doruri,
Şi le-aş împrăştia într-un poem,
Să mi te am, să mi te-alătur.
vineri, 29 ianuarie 2016
Teama de ne(fericire)
Am auzit odată o conversație: în metrou, o doamnă din spatele meu îi spunea alteia că îi este teamă să fie fericită. Prima reacție: am căscat ochii mari, nevenindu-mi să-mi cred urechilor! Cred că persoana cu care discuta a avut – și ea – un șoc (am simțit asta în vocea ei), pentru că a întrebat-o imediat: “Cum poți să spui așa ceva?”. Cealaltă a continuat: “Mi-e teamă să fiu fericită, pentru că mă gândesc mereu că va veni o vreme când voi fi nefericită și atunci voi suferi și mai mult, în nefericirea mea, gândindu-mă cât de fericită am fost odată.” A urmat o scurtă tăcere (în care probabil interlocutoarea a încercat să deslușească fraza întortocheată de mai sus), apoi a spus: “Știi ceva, greșești amarnic: nu trebuie să-ți fie teamă să fii fericită pentru că, dacă într-o zi vei fi nefericită, măcar știi că ai fost fericită cu altă ocazie.” Prima doamnă a analizat puțin ceea ce a auzit, însă cred că deja avea răspunsul pregătit: “Dar... dacă nu știu ce e fericirea, dacă nu o experimentez, măcar nu știu ce pierd! Și voi suferi mai puțin atunci când sunt nefericită.”
luni, 25 ianuarie 2016
Zâmbește! Nu costă nimic!
Tuturor ne place să vedem și să avem lângă noi persoane fericite. Aceasta pentru că, lângă o persoană fericită nici tu nu poți fi nefericit, oricât ai încerca; și fără să-ți propui acest lucru, rezonezi cu acea persoană, cu starea ei de bine și intri și tu în starea de fericire în care se află acea persoană. Ați băgat de seamă? Chiar dacă vă spuneți, răspicat: “Eu nu pot fi fericit, tocmai mi s-a întâmplat acest lucru rău, cum pot eu să fiu fericit, chiar stând alături de o persoană fericită? Acea persoană a fost mai norocoasă ca mine, nu a pățit ce am pățit eu; ce să-i faci, nu toți sunt norocoși în lumea asta, iar eu sunt clar printre cei ghinioniști…”. Ei bine, oricât ai încerca să stai bosumflat lângă o persoană fericită, vei sfârși tot prin a zâmbi (chiar dacă poate mai întâi în colțul gurii și doar mai târziu cu toată gura și din toată inima).
marți, 19 ianuarie 2016
Iarna (Vasile Alecsandri)
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
vineri, 15 ianuarie 2016
15 ianuarie – Ziua Culturii Române și aniversarea zilei de naștere a lui Eminescu
(Articolul conține câteva date referitoare la Ziua Culturii Române, la Eminescu, bancuri și câteva videoclipuri legate de această temă.)
Ziua Culturii Naționale este ziua în care celebrăm un mare creator, dar și ziua de reflecție asupra culturii române, a proiectelor culturale de interes național. Se sărbătorește atât în România (din 2010), cât și în Republica Moldova (din 2013).
Mihai Eminescu, „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot” (așa cum îl numea Constantin Noica), „ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, care a militat pentru declararea zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naţionale.
Versurile eminesciene au fost citite în aproape toate colţurile lumii, Eminescu fiind tradus în 60 de limbi de pe toate continentele (germană, franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, maghiară, ucraineană, găgăuză, dar şi în chineză, japoneză, arabă, hindi, sanscrită şi chiar în esperanto). A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
marți, 12 ianuarie 2016
Vor trece ani (Veronica Porumbacu)
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căuşul palmei tale.
Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
cu-aceeaşi dragoste de fată,
voi bea din palma ta, de care
n-am să mă satur niciodată.
Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
pe-obrazul însemnat de viaţă !
Dar dacă, în aceeaşi zi,
mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-aş opri
tot la căuşul palmei tale.
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căuşul palmei tale.
Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
cu-aceeaşi dragoste de fată,
voi bea din palma ta, de care
n-am să mă satur niciodată.
Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
pe-obrazul însemnat de viaţă !
Dar dacă, în aceeaşi zi,
mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-aş opri
tot la căuşul palmei tale.
vineri, 8 ianuarie 2016
Îţi aminteşti, iubito? (Marian Malciu)
luni, 4 ianuarie 2016
Iubim să fim îndrăgostiți
Cui nu i s-a întâmplat, măcar o dată în viață (și mai ales în adolescență!!), să cadă în “putina cu melancolie” după încheierea unei relații, să se simtă singur și uitat de lume, nefericit, nedreptățit, neînțeles, neiubit și mulți alți “ne…”?
Unii și-au zis: nu mai am încredere în nimeni, vreau doar să fiu singur; alții au sărit, parcă din răzbunare, într-o altă relație, oricare ar fi ea, doar ca să nu fie singuri. Cei mai mulți, însă, au căutat în stânga și în dreapta pe cineva care să le vindece inima, au cerut să li se facă cunoștință cu cât mai multe persoane, ca să aibă de unde alege, în speranța că-și vor uita dezamăgirea și își vor găsi sufletul pereche.
duminică, 27 decembrie 2015
Un prieten este un dar pe care ţi-l faci ţie însuţi
Tot mai greu reușim să ne dăm seama cu adevărat ce fel de oameni avem lângă noi. Poate pentru că, de multe ori, rămânem uimiți de ce suntem noi în stare: să facem lucruri pe care nu ne-am fi gândit niciodată că le-am putea face, să spunem cuvinte pe care nu ne-am fi imaginat vreodată că le-am putea rosti, și asta chiar față de persoane apropiate, la care ținem foarte mult… Și atunci ce putem aștepta de la alții? Credem că îi cunoaștem foarte bine, dar, dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine, cum să nu ne uimească cei de lângă noi?
miercuri, 23 decembrie 2015
Cei doi bărbați din viața mea
Aveam 40 de ani și pierdusem orice speranță să-mi găsesc ursitul. Pot spune despre mine, fără a mă lăuda (că doar nu e meritul meu!), că arăt bine (văd și eu cum întorc bărbații capul după mine pe stradă!), am un statut social foarte bun (o situație materială peste medie) și… doream un bărbat pe măsură (ceream prea mult?!).
Văzând că nu găsesc deloc ceea ce așteptam, dar și pentru că timpul meu era foarte măsurat și nu aveam când să-mi caut bărbatul potrivit (așa e când lucrezi zi lumină!), am apelat la o agenție matrimonială. Directoarea agenției mi s-a părut foarte ok, serioasă, cu capul pe umeri, o persoană în care puteam să am încredere că mă va ajuta în această privință și care s-a implicat activ în căutarea persoanei dorite de mine. Mi-a aranjat câteva întâlniri, dar nu a mers niciuna și am început să cred că nu am noroc în această privință. M-am întâlnit inclusiv cu un om politic italian, foarte galant, cu stare materială foarte bună, înalt, frumos,
miercuri, 16 decembrie 2015
Vis alb (Otilia Cazimir)
Aș vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheața mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.
Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înălța deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur și smarald.
Banchiza albă ne-ar așterne-n față
Covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheața mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.
Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înălța deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur și smarald.
Banchiza albă ne-ar așterne-n față
Covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
luni, 14 decembrie 2015
Îmi distrug dușmanii atunci când mi-i fac prieteni
Citind aceste cuvinte ale lui Abraham Lincoln, mi-am amintit o întâmplare
de acum 10-12 ani, când am
auzit-o pe o colegă de servici vorbind tare, pe hol, despre mine. Eu eram în
biroul alăturat, cu ușa deschisă. Încă de la primele cuvinte mi-am dat seama că
vorbea tare tocmai pentru a o auzi eu. Fără a rosti nici un nume, mă bârfea,
dar în așa fel încât să înțeleg că era vorba despre mine, că eu eram cea pe
care o critica. La început, acest lucru m-a enervat: de ce făcea asta? Eu nu
vorbisem niciodată rău despre ea, nu o bârfisem, nu găsisem nimic care să mă
deranjeze la ea în mod deosebit și – culmea! – nici nu vedeam ce ar putea-o
deranja pe ea la mine.
marți, 8 decembrie 2015
Ce frumoasă eşti (Adrian Păunescu)
marți, 1 decembrie 2015
1 decembrie – Ziua Națională a României
(Articolul conține câteva date referitoare la Ziua Naţională a Românilor, aforisme și bancuri legate de această sărbătoare.)
Ziua Națională a României a fost, de-a lungul timpului, sărbătorită în data de:
- 10 mai, între 1866-1947, în amintirea zilei în care Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite;
- 23 august, între 1948-1989, pentru a marca ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944;
- 1 decembrie, din 1990 și până în prezent, pentru a marca proclamarea unirii Transilavaniei şi a Banatului cu Regatul României.
miercuri, 25 noiembrie 2015
Știi să lupți pentru dragostea ta?
“Să nu te îndoiești niciodată de deciziile bune ale soției tale. Oricum, ea s-a măritat cu un geniu”, spunea cu mult umor Federico Fellini…
Te plângi de deciziile pe care le ia persoana iubită? Înainte să faci asta, gândește-te că și tu ai fost una dintre deciziile ei! Și a fost o decizie importantă, te-ai bucurat atunci, să nu spui că nu este așa… ai luptat pentru a o convinge, poate ai încercat chiar să dai la o parte alte persoane care o plăceau! Ai făcut tot ce ți-a stat în puteri pentru asta, pentru că o credeai mai presus de tine și sperai din tot sufletul să te aleagă.
Și atunci, de ce acum, după ce ai fost ales, în sfârșit, crezi că totul ți se cuvine și nu mai este cazul să lupți în continuare pentru dragostea ei? Ai câștigat doar o bătălie atunci când s-a îndrăgostit de tine, nu tot războiul! Nimic în viață nu ține veșnic, un foc trebuie întreținut mereu pentru a nu se stinge… Dacă ți s-a părut normal să lupți pentru a câștiga persoana iubită, de ce nu ți se pare la fel de normal să lupți ca să menții dragostea vie?
joi, 19 noiembrie 2015
19 noiembrie - Ziua Internațională a Bărbatului
Ziua Internaţională a Bărbatului a fost stabilită în 1999, în prezent sărbătorindu-se în peste 60 de ţări. Ea nu este destinată să concureze ziua internațională a femeii, ci își dorește să promoveze modele masculine pozitive care trăiesc vieți decente, oneste, nu doar vedetele promovate de regulă de mass media, evidențiind totodată contribuţia pozitivă a bărbaţilor în societate, familie, îngrijirea copilului şi în mediul înconjurător.
Așadar, doamnelor, să profităm de această zi și să urăm numai bine bărbaților din viața noastră!
Iată mai jos câteva aforisme legate de bărbați...:
* Înainte de căsătorie, o femeie trebuie să facă dragoste
cu un bărbat pentru a-l ține lângă ea. După cununie, ea trebuie să îl
țină lângă ea, pentru a putea să facă dragoste cu el. (Marilyn Monroe)
* Bărbatul e stâlpul casei. (proverb românesc)
* De ziua bărbaţilor tot la femei ne gândim. (Ștefan Munteanu)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)